David Cameron recunoaşte că a avut acţiuni la fondul de investiţii offshore al tatălui său

Premierul britanic David Cameron a recunoscut joi că a deţinut o cotă de acţiuni profitabile în fondul de investiţii offshore al tatălui său, deşi iniţial a negat că ar fi avut active în paradisurile fiscale după ce dezvăluirile din Panama Papers au indicat existenţa respectivului fond, relatează publicaţia The Independent, preluată de Agerpres. 
Economica.net - joi, 07 apr. 2016, 19:26
David Cameron recunoaşte că a avut acţiuni la fondul de investiţii offshore al tatălui său

Într-un interviu acordat joi seară postului ITV News, Cameron a spus că familia sa a deţinut 5.000 de acţiuni la fondul de investiţii Blairmore Holding, înregistrat în Bahamas, acţiuni pe care le-au vândut în ianuarie 2010 şi care ar fi avut o valoare de circa 30.000 de lire sterline.

‘Am plătit taxe pe dividende. A existat un profit, dar a fost mai mic decât câştigul din capital scutit de taxe, aşadar nu am plătit taxe pe capital. Dar altfel am plătit toate taxele din Marea Britanie’, a explicat premierul britanic.

‘Vreau să fiu cât pot de clar cu trecutul, cu prezentul, cu viitorul, pentru că, sincer, nu am nimic de ascuns’, a continuat el.

Cameron a precizat mai departe că a primit 300.000 de lire sterline moştenire de la tatăl său, atunci când acesta a decedat în anul 2010. ‘Evident că nu pot explica sursa fiecărui cent, iar tatăl meu nu mai este lângă mine ca să-l pot întreba’, a completat premierul conservator.

‘Niciodată nu am ascuns faptul că sunt o persoană foarte norocoasă, cu părinţi bogaţi care mi-au oferit o educaţie deosebită, care au plătit pentru ca eu să pot urma o şcoală foarte bună. Niciodată nu am încercat să pretind că sunt ceva ce nu sunt’, a mai spus Cameron.

‘Dar în 2010 am decis să vând tot – acţiuni, toate care au mai rămas -, astfel că pot să fiu foarte transparent. Nu deţin nicio cotă la nicio companie şi la niciun fond de investiţii ori ceva asemănător’, a subliniat el.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...