Pe lângă motoare, Siemens şi Valeo vor produce încărcătoare pentru alimentarea vehiculelor electrice şi alte componente auto.
Detaliile financiare ale acordului nu au fost date publicităţii. Sediul central al societăţii mixte va fi în Erlangen, Germania.
În funcţie de obţinerea aprobării autorităţilor de reglementare, operaţiunile noii companii ar urma să demareze în trimestrul patru din acest an, a anunţat Siemens.
Cele două companii estimează că piaţa vehiculelor electrice va înregistra o creştere anuală de 20% până în 2020. Societatea mixtă formată de Siemens şi Valeo vrea să ajungă liderul pieţei, producând şi vânzând componente la preţuri convenabile pentru vehiculele electrice şi hibride.
Compania Siemens are o activitate de peste 100 de ani în România, deţine afaceri în industrie, sănătate şi energie şi are peste 2.100 de angajaţi.