Ministrul Muncii: Normele de aplicare a Legii indemnizaţiilor pentru mame, gata înainte de 1 iulie

Normele de aplicare pentru Legea indemnizaţiilor pentru mame ar putea fi gata până la 1 iulie, pentru a putea fi puse şi în dezbatere publică înainte de a fi aplicată legea, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, la şedinţa comisiilor reunite de specialitate din Parlament, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 26 apr. 2016, 14:20
Ministrul Muncii: Normele de aplicare a Legii indemnizaţiilor pentru mame, gata înainte de 1 iulie

‘În ceea ce priveşte normele, am vorbit cu doamna directoare Grecu (Mihaela Grecu n.r) care se ocupă direct de aceste norme şi m-am asigurat că vom intra într-un calendar în care să putem avea totul gata. Aceste norme, din punctul meu de vedere, trebuie să îndeplinească şi norme de transparenţă, deci trebuie dezbătute cumva ca să nu ne scape ceva. Noi nu avem aroganţa că le ştim pe toate, de aceea ar fi bine, şi aceasta i-am spus doamnei Grecu, să putem avea un pic de timp înainte de 1 iulie, pentru a putea fi siguri că normele respective îndeplinesc atât spiritul cât şi litera legii pe care dumneavoastră aţi avut-o în vedere’, a spus Dragoş Pîslaru.

Ministrul Muncii a precizat că instituţia pe care o conduce se află în discuţii cu Ministerul de Finanţe pentru a identifica resursele care să permită implementarea legii la termenul stabilit. De asemenea, acesta a spus că aproximativ 3.000 de părinţi ar putea beneficia de prevederile acestei legi, iar impactul bugetar ar fi de 226 milioane de lei pentru acest an.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat în urmă cu o săptămână că a promulgat legea privind indemnizaţia pentru mame.

‘Chiar astăzi (n.r. luni) am semnat un decret de promulgare pentru o lege care, cu siguranţă, este din zona dvs, este vorba de decretul de promulgare a legii pentru modificarea şi completarea OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, adică indemnizaţia pentru mame’, a spus Iohannis, la ceremonia de învestitură a noului ministru al Muncii, Dragoş Pîslaru.

În opinia sa, legea este bună, aşteptată şi bine-venită.

‘Vă încurajez pe dvs (n.r. ministrul Muncii) şi pe dumneavoastră, domnul prim-ministru, să găsiţi în Guvern cele mai bune soluţii pentru a aplica cât se poate de repede această lege. Eu vă rog să nu trataţi această chestiune într-un mod contabil. Este o lege proactivă, din zona politicilor demografice, care, cu siguranţă, este foarte importantă pentru România’, a adăugat Iohannis.

Premierul Dacian Cioloş a afirmat în 12 aprilie 2016, într-o discuţie cu jurnaliştii, că Executivul va decide în legătură cu plata indemnizaţiilor majorate pentru mame în funcţie de identificarea resurselor financiare, existând şi varianta prorogării aplicării legii dacă nu vor fi găsiţi bani.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat la finalul lunii martie proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi prin care se stabileşte că indemnizaţia va fi acordată până când copilul împlineşte doi ani.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...