Peste 800 de milioane de euro pentru imbunătăţirea condiţiilor din închisorile româneşti până în 2023

Guvernul a aprobat miercuri măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare ce necesită investiţii de 838,45 milioane de euro pentru perioada 2016-2020.
Economica.net - mie, 27 apr. 2016, 10:27
Peste 800 de milioane de euro pentru imbunătăţirea condiţiilor din închisorile româneşti până în 2023

Executivul a aprobat, în ședința de miercuri, la propunerea Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Interne, Memorandumul privind calendarul de măsuri necesare îmbunătățirii condițiilor de detenție și a sistemului de probațiune.

Valoarea totală estimată pentru punerea în aplicare a Calendarului de măsuri, pentru perioada 2016-2023, este de 838,45 milioane euro, investiție distribuită între Administrația Națională a Penitenciarelor – 740,23 milioane euro, Direcția Națională de Probațiune – 21,47 milioane euro și Ministerul Afacerilor Interne – 76,73 milioane euro.

Deoarece, în prezent, sistemul penitenciar se confruntă cu un deficit al locurilor de cazare, Administrația Națională a Penitenciarelor urmează să creeze un număr de 10.895 locuri noi de cazare și să modernizeze un număr de 1.651 locuri de cazare, până în anul 2023. Totodată, dezvoltarea capacității de cazare la nivelul sistemului penitenciar generează necesitatea încadrării de personal suplimentar, memorandumul prevăzând încadrarea a 5.847 de persoane până în anul 2023.

În ceea ce privește Direcția Națională de Probațiune, în calendarul de măsuri sunt cuprinse patru acte normative care privesc normalizarea cadrului de implementare a noilor sancțiuni neprivative de libertate, prin acoperirea vidului existent în prezent în care activitatea de probațiune este realizată după norme tranzitorii. De asemenea, tot aici sunt cuprinse măsuri privind resursele umane, astfel încât să se reducă volumul de activitate /consilier de probațiune, prin suplimentarea graduală a schemei de personal, până în anul 2018, cu 626 de posturi consilier de probațiune, și încadrarea a 171 angajați pentru a realiza atribuțiile de secretariat și administrative, realizate în prezent tot de consilierii de probațiune.

Ministerul Afacerilor de Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române, urmează să creeze un număr de 1.769 locuri noi de cazare, prin construirea, modernizarea, consolidarea și extinderea centrelor de reținere și arestare preventivă și să renoveze un număr de 283 locuri de cazare prin lucrări de reparații curente, până în anul 2020.
Sumele estimate necesare pentru implementarea Calendarului de măsuri vor fi asigurate din bugetele anuale aprobate instituțiilor cu atribuții în domeniu.

Calendarul de măsuri necesare îmbunătățirii condițiilor de detenție și a sistemului de probațiune aprobat miercuri de Guvern a fost elaborat după ce în luna ianuarie Guvernul a adoptat un memorandum prin care, apreciind că nu este oportună aplicarea procedurii hotărârii pilot în cauzele privind condiţiile de detenţie, a decis să comunice această poziţie instanţei europene, anunțând totodată elaborarea şi transmiterea către instanţa europeană a acestui plan de măsuri.

Citeşte şi Cazanciuc: Este nevoie de un miliard de euro pentru a investi în noi penitenciare care să acopere deficitul de locuri

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...