ANRE pregăteşte un pachet legislativ pentru liberalizarea timpurie a pieţei gazelor

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pregăteşte un pachet de proiecte de acte normative pentru modificarea legislaţiei din prezent din sectorul gazelor, pentru ca piaţa să poată fi liberalizată mai devreme decât era prevăzut în calendarul existent, a declarat, miercuri, pentru  Agerpres, Niculae Havrileţ, preşedintele instituţiei.
Economica.net - mie, 27 apr. 2016, 10:51
ANRE pregăteşte un pachet legislativ pentru liberalizarea timpurie a pieţei gazelor

‘Pregătim în acest moment o serie de modificări la legislaţia aflată în vigoare în prezent. Este nevoie de anularea Hotărârii de Guvern care prevede calendarul de liberalizare, precum şi de o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii-cadru, unde există aspecte legate de liberalizate. De asemenea, este nevoie de aprobarea Codului reţelei, care să instituie anumite mecanisme pentru funcţionarea optimă a pieţei’, a spus Havrileţ.

ANRE va propune aceste modificări Guvernului prin intermediul Ministerului Energiei, care are drept de iniţiativă legislativă.

Havrileţ a adăugat că este necesar ca Transgaz, operatorul pieţei de gaze, să îşi asume rolul de a realiza echilibrarea pieţei în caz de nevoie şi, totodată, este necesară şi introducerea conceptului de consumator întreruptibil, care să poată fi deconectat de la reţeaua de gaze în cazul unei ierni grele, când este prioritară alimentarea populaţiei.

‘La ANRE, tema zilei este procesul de liberalizare a pieţei gazelor. Prin lege, s-a stabilit că momentul liberalizării este cel al convergenţei preţurilor internaţionale cu preţul intern, iar acum preţurile internaţionale sunt mai mici’, a spus Havrileţ, anterior, în cadrul unei conferinţe pe tema dezvoltării sectorului petrolier.

Prezentul calendar de liberalizare a pieţei gazelor prevede o creştere cu 10% a preţului, de la 60 de lei pe MWh la 66 de lei pe MWh, de la 1 iulie 2016, creştere care nu ar avea sens, în condiţiile în care preţurile pe piaţa liberă sunt în scădere, a susţinut Havrileţ.

Preţul reglementat al gazelor plătit de populaţie va scădea de la 1 mai cu 2-3%, datorită diminuării cu 6% a tarifelor de distribuţie a gazelor, a precizat Havrileţ, în cadrul aceleiaşi conferinţe.

‘Chiar astăzi (miercuri – n.r.) avem un Comitet de Reglementare foarte important. Tarifele de distribuţie scad cu 6%, ceea ce va duce la scăderea preţului final la consumator de 2-3%’, a susţinut Havrileţ.

El a adăugat că piaţa este în situaţia în care preţul de import a devenit mai mic decât preţul gazelor de producţie internă, situaţie care trebuie să ducă la liberalizarea totală. Potrivit sursei citate, în această situaţie importurile au crescut din nou, ajungând la 10%.

‘Consumul naţional în acest moment este de 15-16 milioane de metri cubi pe zi, iar importul ajunge la 1,5 milioane de metri cubi, deci 10% din consum. Aceasta arată că s-a schimbat filosofia pe piaţa gazelor, ceea ce nu este rău, pentru că perioada care ne interesează cel mai mult este cea de iarnă. Astfel, se revine la situaţia de normalitate în care importăm gaze vara la preţ mic şi lăsăm producţia internă pentru iarnă’, a continuat Havrileţ.

Directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că preţul gazelor de import va continua să scadă în perioada următoare şi va ajunge iarna viitoare la un nivel cu 10% mai mic decât cel al gazelor de producţie internă.

‘Preţul gazelor de import va continua să scadă şi va ajunge în trimestrul al treilea şi al patrulea al acestui an mai mic decât cel de producţie internă. Conform contractelor pe care le avem, iarna viitoare, gazele de import vor fi cu 10% mai ieftine decât cele autohtone’, a arătat el.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la COmisia Europeană
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la ...
Preşedintele Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Cornu, că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu i-a prezentat încă planul de măsuri pentru reducerea......
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de dolari compania Global Infrastructure Partners
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de ...
Comisia Federală de Reglementare a Energiei din Statele Unite a aprobat vineri tranzacția prin care fondul american de ...
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Marca de automobile Chrysler, deținută de grupul Stellantis, recheamă aproximativ 1,2 milioane de vehicule din SUA din ...
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Banca americană Goldman Sachs a anunțat vineri că și-a ajustat estimările privind producția de petrol realizată de ...