Greenpeace: TTIP ocoleşte protecţia consumatorilor şi ar trebui anulat

Un important acord comercial între SUA şi Uniunea Europeană ar trebui anulat, a apreciat luni organizaţia de protecţie a mediului Greenpeace, după ce a publicat o serie de documente confidenţiale care dovedesc eforturile SUA de a ocoli protecţia de care beneficiază consumatorii din Uniunea Europeană, informează DPA.
Economica.net - lun, 02 mai 2016, 14:58
Greenpeace: TTIP ocoleşte protecţia consumatorilor şi ar trebui anulat

Un amplu accord comercial negociat în prezent între Uniunea Europeană şi SUA ar duce la coborârea standardelor în materie de siguranţă alimentară şi protecţia mediului, a apreciat luni organizaţia de protecţia mediului Greenpeace, citând o serie de documente confidenţiale din jurul discuţiilor, transmite Reuters.

În replică, executivul comunitar susţine că documentele reflectă doar poziţiile de negociere şi nu rezultatul final al acordului, iar negociatorul şef al Uniunii Europene a apreciat punctul de vedere al Greenpeace ca fiind „complet greşit”.

Greenpeace se opune Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), susţinând că acesta ar acorda prea multă putere corporaţiilor pe seama consumatorilor şi guvernelor naţionale. În schimb, susţinătorii TTIP apreciază că parteneriatul ar permite realizarea unor economii de peste 100 miliarde de dolari pe ambele maluri ale Atlanticului.

Luni, Greenpeace Olanda a dat publicităţii 248 de pagini de documente reprezentând 13 capitole, aproximativ jumătate din textul TTIP. Aceste documente datează de la începutul lunii aprilie, înaintea rundei de discuţii care a avut loc la New York săptămâna trecută.

„Am făcut acest lucru pentru a da naştere unei dezbateri”, a precizat expertul pentru comerţ al Greenpeace, Juergen Knirsch, adăugând că aceste documente arată că negocierile pentru TTIP ar trebui oprite. „Cel mai bun lucru pe care Comisia Europeană îl poate face este să spună: ‘Ne pare rău am făcut o greşeală’ „, a apreciat Juergen Knirsch.

În replică, comisarul European pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, a calificat aceste dezvăluiri drept „o furtună într-un pahar cu apă”, adăugând că UE nu va face rabat de la principiile sale doar pentru a ajunge la un acord cu SUA înainte ca preşedintele Barack Obama să plece de la Casa Alba, în luna ianuarie 2017. „Dacă nu este suficient de bun trebuie doar să spunem. Ne pare rău, dar trebuie să luăm o pauză şi să aşteptăm următoarea administraţie. Desigur se va pierde timp şi elan, dar nu putem cădea de acord asupra un TTIP care nu este suficient de bun”, a subliniat comisarul european.

Potrivit experţilor Greenpeace, documentele arată că SUA vrea ca Europa să înlocuiască aşa-numitul „principiu preventiv” care împiedică produsele potenţial dăunătoare să ajungă pe piaţă când efectele lor sunt necunoscute sau disputate, cu o abordare mai puţin strictă. În context, Malmstrom susţine că principiul preventive face parte din ‘acquis’-ul comunitar, iar afirmaţiile celor de la Greenpeace nu sunt adevărate.

La rândul său, negociatorul şef pentru UE, Ignacio Garcia Bercero, a respins şi el afirmaţiile Greenpeace cu privire la principiul preventiv precizând că: „Am foarte clari că nu putem cădea de accord asupra a ceva ce implică modificarea regimului nostru de reglementare cu privire la organismele modificate genetic”.

Documentele Greenpeace arată că TTIP ar duce la eliminarea acelor prevederi din protecţia consumatorilor care blochează organismele modificate genetic şi carnea tratată cu hormoni prin înlăturarea principiului preventiv al UE care impune o prudenţă în reglementare atunci când există îndoieli ştiinţifice cu privire la adecvarea unui produs pentru consumul uman.

Autorităţile de la Washington au ameninţat UE că vor bloca eforturile destinate facilitării exporturilor de autoturisme europene dacă, în schimb, Europa nu acceptă să permită vânzarea mai multor produse agricole americane.

De la debutul discuţiilor privind TTIP, activiştii de mediu au cerut dezvăluirea tuturor documentelor din acest dosar, însă oficialii de pe ambele maluri ale Atlanticului au subliniat importanţa secretului negocierilor pentru a se ajunge la cel mai bun acord posibil.

După finalizare, TTIP ar urma să creeze cea mai mare zonă de liber schimb din lume, care va acoperi aproximativ 800 de milioane de persoane. Acordul final va avea însă nevoie de aprobarea Parlamentului European şi a guvernelor statelor membre din UE.

Negociatorii UE Şi SUA speră să ajungă la o variantă preliminară a acordului TTIP până în luna iulie, când ar urma să aibă loc cea de a 14-a rundă de discuţii bilaterale, iar chestiunile mai spinoase să fie rezolvate în a doua jumătate a acestui an. Cu toate acestea, un sondaj realizat luna trecută de Fundaţia Bertelsmann arată că sprijinul pentru TTIP este în scădere atât în Germania cât şi în SUA, la trei ani de la debutul negocierilor. Un purtător de cuvânt al Guvernului german a declarat că Berlinul vrea în continuare să se ajungă la un acord, în timp ce un purtător de cuvânt de la Ministerul german al Economiei a afirmat că Germania nu va accepta reducerea standardelor în domeniul siguranţei alimentare.

TTIP este un acord comercial între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii ce se prefigurează a deveni cel mai mare acord regional de comerţ liber din istorie. Prima rundă de negocieri a avut loc în iulie 2013, având ca scop înlăturarea obstacolelor comerciale dintre cele două pieţe prin reducerea barierelor tarifare şi non-tarifare, respectiv uniformizarea reglementărilor de natură tehnică şi standardelor dintr-o gamă largă de sectoare economice.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...