Străinii care au adus cei mai mulţi bani în România în martie: CEZ, EDP, Banvit şi noul proprietar al McDonald’s

Cele mai mari majorari de capital efectuate de companiile străine în România în luna martie 2016 au fost realizate de cehii de la CEZ, care au pompat peste 300 de milioane de euro în doua firme prin care operează cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa.
Economica.net - mie, 04 mai 2016, 12:43
Străinii care au adus cei mai mulţi bani în România în martie: CEZ, EDP, Banvit şi noul proprietar al McDonald's

Mai exact, cehii au majorat capitalul social al Ovidiu Development SRL cu 158,45 milioane de euro iar pe cel al Tomis Team SA cu 152,97 milioane de euro, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Grupul CEZ a cumpărat proiectul pentru construirea parcului Fântânele-Cogealac de la Continental Wind Partners LLC în august 2008. Acesta este situat în Dobrogea, la 17 kilometri de Marea Neagră. Prima turbină de la Fântânele-Cogealac a fost pusă în funcţiune în iunie 2010, iar ultima în noiembrie 2012.

Parcul Eolian CEZ este operat de companiile Tomis Team, MW Team Invest, Ovidiu Development. Acesta are o capacitate totală de 600 MW, un număr de 240 de turbine cu o înălţime de 100 de metri şi un diametru al rotorului de 100 de metri, investiţia ridicându-se la valoarea de 1,1 miliarde de euro.

Pe locul trei în clasament se află spaniolii de la EDP, care au majorat capitalul social al EDP Renewables România cu 26,06 milioane de euro.

Următorii in top sunt turcii de la Banvit, care au majorat prin intermediul unei firme din Olanda capitalul social al Banvit Foods SRL cu 18,3 milioane de euro. Majorarea de capital este o consecinţă a fuziunii dintre Agra Food SRL şi Banvit Foods SRL, ambele companii făcând parte din grupul turc Banvit. Banvit este cel mai mare procesator de carne din Turcia. Compania şi-a început operaţiunile în România în 1999, cu activităţi de trading de cereale, dar acum este activă pe segmentul creşterii animalelor şi al producţiei de cereale.

Pe locul 5 se situeaza Premier Capital SRL, noul proprietar al francizei McDonald’s in România, cu o infuzie de 17,4 milioane de euro.

Locurile 6 si 7 sunt ocupate de Log Center Ploiesti SRL, unde investitorii din Austria si Cipru au pompat fiecare cate 13,1 milioane de euro. Aceasta companie operează parcul logistic cu acelaşi nume din apropierea oraşului Ploieşti. Consolidarea capitalului firmei deţinută de austriecii de la Immofinanz a reprezentat o etapă de pregătire pentru vânzarea companiei. În toamna anului trecut, Immofinanz a semnat un acord cu Logicor, subsidiară a fondului de investiţii Blackstone, pentru vânzarea întregului portofoliu logistic, inclusiv proiectele din România. 

Immofinanz a operat la sfârşitul anului trecut majorări de capital pentru firmele prin care au fost dezvoltate sau urmau să fie dezvolate proiecte de spaţii logistice şi industriale. CITEŞTE ŞI Cum pregăteşte Immofinanz vânzarea portofoliului logistic din România către Blackstone.

Ocupanta locului 8 este AEI Investments Industry, cu o majorare de capital de 10,6 milioane de euro în luna martie. AEI Investments Industry este o companie romano-elveţiană axată pe imobiliare, cu capital privat, care a luat fiinţa în anul 2013 şi are investiţii in Romania de peste 10 milioane euro. Planurile investiţionale ale companiei au în vedere sectorul rezidenţial şi pe cel industrial.

Pe locul 9 s-a situat Pipera Business Park, cu o infuzie de 10,3 milioane de euro în martie, după ce in februarie a beneficiat de o majorare de capital de 18,4 milioane de euro. Pipera Business Park SRL operează proiectul de birouri Floreasca Park din Capitală. Finalizat la sfârşitul lui 2013 în una dintre cele mai fierbinţi zone de office din Bucureşti, Barbu Văcărescu-Calea Floreasca, proiectul de birouri Floreasca Park are 37.500 de metri pătraţi, iar printre principalii chiriaşi se numără Oracle, Allianz sau BASF. Investiţia în Floreasca Park a fost de circa 70 de milioane de euro.

Ocupanta locului 10 este Severin Shopping Center SRL, cu o majorare de capital de 8 milioane de euro. Centrul comercial a fost achiziţionat de NEPI în 2013 şi a fost modernizat anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
MAE a transmis o avertizare de călătorie în Spania. Cod roșu de ploi în Comunitatea Autonomă Catalonia
MAE a transmis o avertizare de călătorie în Spania. Cod roșu de ploi în Comunitatea Autonomă Catalonia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Comunitatea Autonomă Catalonia că Agenţia Regională de......
O nouă fabrică românească de panouri fotovoltaice, finanțată cu bani din PNRR
O nouă fabrică românească de panouri fotovoltaice, finanțată cu bani din PNRR
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat “un contract istoric pentru sprijinirea producției de panouri fotovoltaice ...
Suedia a anulat 13 proiecte de parcuri eoliene în Marea Baltică din motive de securitate
Suedia a anulat 13 proiecte de parcuri eoliene în Marea Baltică din motive de securitate
Suedia a anulat 13 proiecte de parcuri eoliene de-a lungul zonei sale de coastă în Marea Baltică din cauza impactului ...
Alegeri prezidențiale Republica Moldova. Maia Sandu a câștigat cu 55,33% (rezultate finale)
Alegeri prezidențiale Republica Moldova. Maia Sandu a câștigat cu 55,33% (rezultate finale)
Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a câştigat alegerile prezidenţiale desfăşurate duminică ...