Un miliardar american: „Aruncaţi bani din elicoptere. Alternativa este recesiunea”

Economia SUA riscă o recesiune prelungită care mai poate fi evitată doar aruncând bani din elicoptere. Este avertismentul lansat de Bill Gross, unul dintre cei mai influenţi money manageri americani, care a acumulat o avere personală estimată la aproximativ 2 miliarde de dolari.
Economica.net - sâm, 07 mai 2016, 19:33
Un miliardar american:

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi manageri de investiţii din SUA, Gross avertizează că guvernul american şi Rezerva Federală vor fi, în scurt timp, forţate de împrejurări să lanseze un nou pachet de măsuri fiscale şi monetare de stimulare a creşterii economice, pentru a evita o recesiune prelungită.

„Aruncaţi bani din elicoptere”, glumeşte Gross în cea mai recentă analiză asupra perspectivelor economice ale SUA. Metaforă pentru situaţia disperată în care crede miliardarul că se găseşte economia, preluată de la economistul american Milton Friedman, care postula, în 1969, că aruncatul cu bani din elicoptere pentru populaţie ar fi o metodă bună de relansare a creşterii economice şi combatere a deflaţiei.

Bill Gross (72 de ani) a fondat în 2014 fondul de investiţii Janus Capital, pe care îl şi conduce şi unde controlează în prezent active de 1,3 miliarde de dolari, dar este cunoscut drept cofondator al Pacific Investment Management Company (PIMCO), una dintre cele mai mari firme de management al investiţiilor din lume, cu active în administrare de peste 1.500 de miliarde de dolari. Gross a coordonat, până în 2014, cel mai mare fond de sub umbrela PIMCO, cu active de 270 de miliarde de dolari.

„Alternativa este o vizită imediată a austerităţii şi o recesiune prelungită. Suspectez că politicienii şi cei din banca centrală vor prefera să zboare (cu elicopterele cu bani – n.r.), şi nu să moară”, avertizează Gross.

Este de remarcat, în opinia miliardarului, că Rezerva Federală a SUA, Banca Centrală Europeană, Banca Japoniei şi Banca Angliei au recurs în ultimii şase ani practic la cumpărarea de titluri de stat de la propriile guverne, într-o încercare disperată de a relansa creşterea economică.

„Cumpără obligaţiunile tipărind bani sau, am putea spune la figurat, aruncându-i din elicoptere. Îşi extind activele din bilanţ. Apoi, renunţă la orice dobândă reală, netă, pe aceste mii de miliarde de dolari sau de yeni investite în obligaţiuni guvernamentale, în favarea propriilor trezorerii. Practic, aceşti bani nu presupun vreun cost sau vreun fel de rambursare atât timp cât procesul poate continua neîntrerupt”, observă Bill Gross.

El crede că Rezerva Federală a SUA va recurge la un nou program de relaxare cantitativă – preluarea de obligaţiuni de stat de pe piaţa secundară prin tipărirea de bani – peste aproximativ un an, iar bancherii vor fi nevoiţi tot mai mult să-şi accepte noul rol jucat în politica fiscală, să sacrifice independenţa băncii centrale.

Doar aşa va putea guvernul să finanţeze proiecte de infrastructură, sistemul de sănătate şi să susţină sistemul de asigurări sociale.

Totodată, miliardarul american consideră că dobânzile vor rămâne pentru o perioadă îndelungată la niveluri apropiate de zero, preţurile activelor, precum ale locuinţelor, vor continua să fie susţinute artificial, iar banii vor fi tot mai greu de înmulţit pentru investitorii obişnuiţi.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...