România vrea să deruleze primul proiect din regiune de explorare şi exploatare a resurselor gazeifere din Marea Neagră

România are în plan derularea primului proiect din regiune privind explorarea şi, sperăm, exploatarea resurselor gazeifere din Marea Neagră la mari adâncimi, a declarat, vineri, la un forum de specialitate, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
Economica.net - vin, 06 mai 2016, 12:27
România vrea să deruleze primul proiect din regiune de explorare şi exploatare a resurselor gazeifere din Marea Neagră

‘Avem câteva proiecte importante pentru viitor. Primul este un proiect de explorare şi exploatare, sperăm, a resurselor gazeifere din Marea Neagră şi suntem cei mai avansaţi în regiune. Nu avem încă un cadru legislativ optim pentru acest proiect, deşi suntem pionieri în acest sens. Cred că pentru România este important nu numai că suntem primii care facem asta, ci şi primii care vom dezvolta o infrastructură solidă. Ne vom ralia unui pol tehnologic important, pentru că nu sunt mulţi care fac explorări ale resurselor gazeifere la adâncimi mari. Politicile româneşti cadrează politicile europene. Părerea mea este că noi avem o contribuţie la construcţia politicii europene şi, la mai bine de nouă ani de la aderare, am devenit un contributor net. Nu-şi doreşte nimeni să se încadreze într-un tipar, ci trebuie să avem ceva de spus. Avem resurse, avem practică europeană şi cred că România trebuie să cadreze politicii europene, nu să se încadreze în aceste politici. Suntem un pol important de stabilitate în regiune. Cred că trebuie să vorbim despre ce dorim noi de la politica energetică a Europei’, a susţinut Grigorescu.

Pe de altă parte, potrivit oficialului, viitoarele politici energetice trebuie să fie neutre la nivelul Uniunii Europene şi să dea posibilitatea ţărilor să opteze pentru propriul mix energetic.

‘Avem două reactoare nucleare şi avem experienţă în domeniu. Am operat două reactoare fără incidente şi suntem singura ţară din regiune care are tehnologie nord – americană. Că plătim şi acum un preţ pentru lucruri care trebuiau să se întâmple în timp este o altă problemă. Ne gândim să construim două reactoare noi. Sunt state în Uniunea Europeană care au alte opţiuni. Viitoarele politici energetice trebuie să fie neutre la nivelul Uniunii şi să dea posibilitatea ţărilor să opteze pentru propriul mix energetic. Fiecare ţară are morfologii diferite ale sistemului energetic. Sper că viitoarea construcţie a două reactoare suplimentare va readuce în cadrul de reabilitare a industriei de profil a oportunităţilor pentru oamenii care ies azi de pe băncile şcolilor’, a spus Victor Grigorescu.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a participat, vineri, la Eurosfat 2016, cea de-a patra ediţie a forumului de dezbateri europene din România.

Evenimentul este organizat sub patronajul Parlamentului European, al Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi a preşedinţiei olandeze a Consiliului Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...