Ministrul Fondurilor Europene a dispus Corpului de Control verificarea proiectelor europene ale Hexi Pharma

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a dispus Corpului de Control al ministerului efectuarea unui control asupra proiectelor acestei companii, ca urmare a sesizărilor din presă cu privire la finanţarea din bani europeni a Hexi Pharma, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei remis, vineri, Agerpres.
Economica.net - vin, 06 mai 2016, 15:48
Ministrul Fondurilor Europene a dispus Corpului de Control verificarea proiectelor europene ale Hexi Pharma

‘Din datele preliminare, au fost identificate 8 proiecte ale Hexi Pharma, din care 7 au fost depuse în cadrul Programului Competitivitate (POSCCE) 2007-2014 iar unul în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007- 2014. Din cele 8 proiecte depuse, 6 au fost respinse, unul a fost reziliat la cererea beneficiarului, iar unul a fost implementat’, precizează sursa citată.

Citeşte şi: Preşedintele Alianţei Medicilor din România: „Sunt firme agreate de minister fără de care nu se poate face nicio tranzacţie”

Cele două proiecte acceptate spre finanţare prin POSCCE au vizat ‘Dezvoltarea capacităţii de producţie a HexiPharma’ şi ‘Dezvoltarea şi modernizarea capacităţii de lucru în cadrul S.C. Hexi Pharma CO. SRL prin implementarea unui sistem informatic integrat’.

‘Pentru proiectul Dezvoltarea capacităţii de producţie a SC HexiPharma CO SRL, cu o valoare totală de 1.289.600 lei, din care valoare eligibilă nerambursabilă de 624.000 lei (conform actului adiţional), contractul de finanţare a fost semnat în data de 01 noiembrie 2013. Proiectul s-a încheiat în mai 2015. Au fost achiziţionate o serie de echipamente, ca de exemplu: vase de stocare, maşini de dozat, maşini de etichetat, echipament de dozare semi automat pentru produse lichide şi semidense, pompe de alimentare, echipamente de ambalat, diverse tipuri de cântare platformă etc.’, se arată în comunicat

Pentru proiectul ‘Dezvoltarea şi modernizarea capacităţii de lucru în cadrul S.C. HEXI PHARMA CO. SRL prin implementarea unui sistem informatic integrat, cu o valoare totală iniţială de peste 1.2 milioane lei şi o perioadă de implementare de 12 luni, contractul a fost semnat în luna octombrie 2013. În luna decembrie 2014, compania Hexi Pharma a solicitat încetarea contractului de finanţare, solicitare aprobată de autorităţi în ianuarie 2015. Toate sumele rambursate pe acest proiect au fost restituite’, se mai arată în comunicat.

Ministerul Sănătăţii, cu aprobarea Parchetului General, a făcut vineri publică lista cu cele 50 de unităţi medicale din ţară unde au fost depistate probe neconforme în urma controalelor referitoare la folosirea dezinfectanţilor. Probe neconforme au fost depistate în nouă spitale din Capitală, iar restul unităţilor provin din alte 22 de judeţe.

Ministerul Sănătăţii a anunţat joi că au fost recoltate 2.633 de teste de sanitaţie din 208 unităţi spitaliceşti publice şi private cu paturi care folosesc dezinfectanţii achiziţionaţi de la compania Hexi Pharma.

Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general al României, declara miercuri că procurorii şi-au făcut un plan de anchetă cu privire la cazul dezinfectanţilor din spitale şi urmează să desfăşoare activităţi specifice în perioada următoare, printre care şi efectuarea unei expertize.

El a adăugat că s-a început urmărirea penală in rem pentru infracţiuni privind ‘zădărnicirea combaterii bolilor’.

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor şi falsificarea şi substituirea de alimente sau alte produse, a anunţat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Conform sursei citate, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit un dosar penal având ca obiect informaţiile vehiculate în spaţiul public privind dezinfectanţii produşi de o firmă autohtonă utilizaţi în unităţile sanitare.

Te-ar mai putea interesa și
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, în linie cu estimările, dar estimează un ritm......
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul fluvial de mărfuri TTS a anunțat o investiție de circa 23 de milioane de euro în construcția terminalului ...
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Numărul vizitatorilor străini în Japonia a depăşi 33 de milioane în primele 11 luni din acest an, un nou nivel record, ...
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul ...