Potrivit MApN, militarii români îi instruiau, într-o bază de pregătire din apropierea localităţii Kandahar, pe poliţiştii afgani, când s-a deschis focul asupra lor de către persoane purtând uniforma forţelor de securitate afgane.
Citeşte şi: MApN: Doi militari români au murit şi un al treilea a fost rănit în apropiere de Kandahar
Militarii români au acţionat conform procedurilor din teatrul de operaţii: au ripostat cu foc, ucigându-i pe agresori şi au asigurat zona.
”În schimbul de focuri, care a durat 3 – 4 minute, trei militari români au fost răniţi. După primirea primului ajutor, răniţii au fost evacuaţi la cel mai apropiat spital. Din nefericite, doi dintre ei au decedat. Al treilea militar a fost evacuat, astăzi, de la ora 10,30, la un spital militar american din Germania şi se află în stare stabilă”, precizează Ministerul Apărării Naţionale.
Investigaţia continuă, împreună cu reprezentanţi ai forţelor aliate.
”La nivelul Statului Major General au fost stabilite măsuri pentru creşterea gradului de securitate a militarilor noştri în cadrul misiunilor comune de instruire şi repatrierea cu onoruri militare a militarilor căzuţi la datorie”, informează ministerul într-un comunicat.
Luni, la ora 8,00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei doi militari.
Conducerea ministerului îşi exprimă profundul regret pentru pierderea celor doi militari, este alături de familiile greu încercate şi se informează în permanenţă despre evoluţia stării de sănătate a militarului rănit, mai precizează sursa citată.