El a declarat, duminică, la Botoşani, că există presiuni din partea fermierilor români pentru modificarea legii, după ce suprafeţe foarte mari de terenuri agricole au devenit proprietatea unor companii străine.
‘Vom introduce filtre care să asigure că nu ajunge oricum şi la oricine. E clar că sunt vizate persoanele care nu au cetăţenie română. Este o presiune foarte mare din partea producătorilor români, care consideră că vânzarea a condus la înstrăinarea terenurilor şi producătorii români nu mai au ce să lucreze’, a afirmat Irimescu.
Potrivit acestuia, decizia a fost luată în urma unei discuţii cu premierul Dacian Cioloş, iar specialiştii ministerului au termen două săptămâni pentru a finaliza un nou proiect de act normativ care să fie apoi lansat în dezbatere publică.