Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an, la 0,6%, mai puţin cu 0,8 puncte procentuale faţă de estimarea anunţată în februarie, potrivit Raportului trimestrial asupra inflaţiei prezentat de guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.
Pentru 2017, BNR a prognozat o inflaţie de 2,7%, de asemenea în scădere faţă de estimarea din februarie, când banca centrală previziona o creştere a preţurilor de consum de 3,4% pentru sfârşitul anului viitor.
Conform raportului, fără impactul de runda I al reducerii cotei de TVA, rata inflaţiei ar atinge 1,9% în 2016 şi 2,9% în 2017.
Guvernatorul BNR a precizat că impactul dării în plată, chiar dacă incert deocamdată (BNR nu îl poate cuantifica exact deocamdată), va avea un effect negative asupra creditării imobiliare și implicit asupra creșterii economice din acest an.
Pus să exemplifice cât din creșterea economică era prognozat a fi generat anul acesta de creșterea creditării pe acest palier și implicit de efectul reducerii asupra creșterii economice, Isărescu a precizat că este vorba de câteva zecimi de procente care se vor resimți în scăderea creșterii economice.