Oficial: cabinete stomatologice, bombe pentru sănătatea publică. Sunt principalele surse de infectare cu virusurile hepatice B şi C

Nu doar spitalele au grave deficienţe în privinţa dezinfecţiei şi sterilizării. O serie de controale făcute de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti în 2014 au scos la iveală multe nereguli grave în cabinetele stomatologice verificate: de la dezinfectanţii folosiţi, până la aparatura de sterilizare şi depozitarea deşeurilor medicale periculoase. Potrivit unor rapoarte oficiale, tratamentele dentare sunt principalele căi cunoscute de transmitere a hepatitei virale B şi hepatitei virale C în România.
Cristina Şomănescu - joi, 12 mai 2016, 21:06
Oficial: cabinete stomatologice, bombe pentru sănătatea publică. Sunt principalele surse de infectare cu virusurile hepatice B şi C

Neinscripţionarea recipientelor cu diluţii din produsele biocide, lipsa protocoalelor de curăţenie şi dezinfecţie, biocide expirate, folosite pentru dezinfecţia suprafeţelor, sunt câteva dintre neregulile găsite în unele cabinete stomatologice, în urma controalelor făcute în anul 2014 de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (DSP Bucureşti). Aceste deficienţe au o consecinţă alarmantă, măsurată de autorităţi: şi în 2015, cea mai frecventă cale cunoscută de transmitere a hepatitei B şi a doua cea mai frecventă cale cunoscută de transmitere a hepatitei C sunt transmiterea nosocomială în urma tratamentelor dentare.

Iată ce nereguli au găsit inspectorii sanitari la cabinetele stomatologice controlate în 2014, potrivit celor mai recente informaţii făcute publice de DSP Bucureşti:

  • neinscripţionarea recipientelor cu diluţii din produsele biocide, în conformitate cu prevederile Ordinului MS 261/2007.

  • nemenţionarea în registrul cu evidenţa activităţii de sterilizare a numărului şi tipului de ambalaje cu materiale supuse sterilizării.

  • neprezentarea la momentul controlului a documentelor privind verificarea tehnică a aparaturii de sterilizare.

  • nesecurizarea spaţiului pentru stocarea intermediară a deşeurilor medicale periculoase.

  • utilizarea unor biocide expirate pentru dezinfecţia suprafeţelor.
  • lipsa protocoalelor de curăţenie şi dezinfecţie.

Toate aceste deficienţe au o consecinţă gravă ce afectează românii care accesează servicii stomatologice: transmiterea nosocomială în urma manevrelor stomatologice este cea mai frecventă cale cunoscută de transmitere a hepatitei B şi a doua cea mai frecventă cale cunoscută de transmitere a hepatitei C.

Defalcat, cele mai frecvente căi cunoscute de transmitere a hepatitei B sunt: nosocomială în urma manevrelor stomatologice, pondere de 8,7% din numărul total de cazuri de îmbolnăvire; heterosexuală, pondere de 5,3%; nosocomială în urma tratamentelor injectabile făcute în spitale, pondere de 4,4%, arată analiza epidemiologică descriptivă a cazurilor de hepatită virală tip B şi C în 2015, consultată de Economica.net.

Cea mai frecventă cale cunoscută de transmitere a hepatitei C este nosocomială, în urma tratamentelor injectabile făcute în spitale. 19,6% dintre cazurile de hepatită C sunt contractate în urma tratamentelor injectabile din spitale. A doua cea mai frecventă cale cunoscută de transmitere a hepatitei C este nosocomială în urma manevrelor stomatologice. 4,3% dintre infecţiile cu virusul hepatic C sunt transmise în urma tratamentelor stomatologice. Fiecare dintre celelalte căi cunoscute de transmitere a infecţiei cu virusul hepatic C are câte o pondere de cel mult 2,2% din numărul total de îmbolnăviri, reiese din analiza citată mai sus.

Un milion de români au hepatita B, în jur de 700.000 au hepatita C

În 2014 funcţionau la nivel naţional peste 14.000 de cabinete stomatologice independente, potrivit informaţiilor pe care Institutul Naţional de Statistică le-a comunicat ECONOMICA.NET.

Tot în 2014, aproximativ 700.000 de persoane au fost afectate de virusul hepatitei C în România. În lipsa unei strategii naţionale, numărul deceselor se va tripla până în 2030, a spus Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” pentru Agerpres. Aproximativ 1 milion de români sunt infectaţi cu virusul hepatitei B.

România se află pe locul 25 din 27, cu 453 de puncte dintr-un punctaj maxim de 1.000, cu privire la nivelul de structurare a răspunsului instituţiilor statului la infecţiile cu virusul hepatitei C, arată indexul european de hepatită. Punctajul se referă la indicatori precum prevenire şi screening, acces la tratament şi programe naţionale, arată studiul „Hepatita C: perspective asupra îngrijirii de durată”, realizat de Fundaţia Baylor.

Studiul „Povara economică a hepatitei C în România – Cazul Franţei şi României”, citat de Fundaţia Baylor, arată că România alocă circa cinci miliarde de euro care acoperă costurile directe şi indirecte ale gestionării acestei afecţiuni.

Statul ştie

În luna ianuarie 2014, DSP Bucureşti a derulat o acţiune planificată de control pentru verificarea respectării condiţiilor de funcţionare a cabinetelor de medicină dentară, precum şi pentru verificarea respectarii dispoziţiilor Legii 349/2002.

DSP a făcut 14 controale, în urma cărora a găsit neconformităţi privind neinscripţionarea recipientelor cu diluţii din produsele biocide, în conformitate cu prevederile Ordinului MS 261/2007, nemenţionarea în registrul cu evidenţa activităţii de sterilizare a numărului şi tipului de ambalaje cu materiale supuse sterilizării, neprezentarea la momentul controlului a documentelor privind verificarea tehnică a aparaturii de sterilizare, dar şi neconformităţi privind nesecurizarea spaţiului pentru stocarea intermediară a deşeurilor medicale periculoase, în conformitate cu prevederile Ordinului MS 1226/2012.

Pentru deficienţele constatate la cabinetele stomatologice controlate, DSP a făcut recomandări cu termene de remediere şi a aplicat trei avertismente.

O lună mai târziu, inspectorii din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Public au verificat 26 de cabinete de specialitate, inclusiv cabinete de medicină dentară, dar şi opt cabinete de medicină de familie din Capitală.

În cabinetele de specialitate, inclusiv în cele stomatologice, inspectorii sanitari au găsit deficienţe privind neactualizarea autorizaţiei sanitare de funcţionare, conform prevederilor Ordinului MS 1030/2009 modificat şi completat, nereguli privind necompletarea graficelor de temperatură, utilizarea unor produse biocide expirate pentru dezinfecţia suprafeţelor, grupuri sanitare neconforme, lipsa protocoalelor de curăţenie şi dezinfecţie, dotarea necorespunzătoare a spaţiului pentru stocarea temporară a deşeurilor periculoase.

Pentru deficienţele constatate, DSP a făcut recomandări cu termene de remediere şi a aplicat cinci avertismente, conform Ordonanţei 2/2001 şi două sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.500 lei, conform HG 857/2011.

În luna iunie, DSP Bucureşti a derulat încă o acţiune planificată de control în cabinetele de medicină dentară, pentru a verifica dacă respectă prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii 261/2007 şi Regulamentul 528/2012 privind produsele biocide.

DSP Bucureşti a desfăşurat 48 controale igienico-sanitare în cabinete stomatologice, care s-au soldat cu 16 sancţiuni contravenţionale, dintre care 12 avertismente şi patru amenzi în valoare de 2.100 lei, conform legislaţiei în vigoare (HG 857/2011).

De această dată, DSP nu oferă nicio informaţie privind neregulile găsite la cabinetele stomatologice, ci doar despre sancţiunile pe care le-a aplicat în urma controalelor în acest tip de unităţi medicale.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale al celei mai mari alianţe din coaliţia de guvernare pro-UE condusă de......
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...