Corina Creţu: Recomandarea CE este ca Master Planul de Transport să fie păstrat în forma agreată

Recomandarea Comisiei Europene este ca Master Planul de Transport să fie păstrat în forma agreată între Guvernul României, CE şi Banca Mondială, a declarat comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, marţi, la Parlament, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 10 mai 2016, 19:16
Corina Creţu: Recomandarea CE este ca Master Planul de Transport să fie păstrat în forma agreată

‘Master Planul de Transport a fost un document negociat ani de zile de către Comisia Europeană şi Guvernul României. Eu cred că, în momentul adoptării şi agreării între Comisie, a doua zi trebuia să intre în implementare. Din păcate, spun din păcate pentru că asemenea documente care sunt agreate, în Parlamentul României riscă să-şi schimbe sensul şi să nu mai îndeplinească condiţiile cerute de Comisia Europeană. Deci, din punctul nostru de vedere, Comisia Europeană recomandă ca Master Planul de Transport să rămână aşa cum este’, a spus Corina Creţu, prezentă la dezbaterea intitulată ‘Fonduri Europene 2016 – 2020’.

Ea a adăugat că pe acest subiect a auzit ”tot felul de idei” vehiculate în Legislativul de la Bucureşti privind scoaterea din Master Plan a capitolului referitor la sectorul feroviar.

‘Am auzit tot felul de idei în Parlamentul României, cum că s-ar dori scoaterea capitolului legat de căile feroviare. Eu cred că România are nevoie de o agenţie de reformare a căilor feroviare. (…) Deci, din acest punct de vedere, noi cred că am ajuns la un agrement foarte echilibrat între nevoia de dezvoltare rutieră, feroviară, navală în Master Planul de Transport. Şi cred că Guvernul trebuie să decidă dacă-l retrage din Parlament şi mergem pentru implementare, ori Parlamentul să-şi asume responsabilitatea şi să-l adopte pentru că întârzierile vor fi foarte mari’, a precizat comisarul european pentru politici regionale.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...