Autostrăzi fără autorizaţie de construire: Când vor fi reluate lucrările pe loturile 3 şi 4 din Sebeş – Turda

Contractele pentru loturile 3 şi 4 din Autostrada Sebeş-Turda, unde lucrările au fost sistate din cauza lipsei autorizaţiei de construire, ar putea fi deblocate până la finele lunii, potrivit lui Cătălin Drulă, consilierul premierului Dacian Cioloş pe domeniul infrastructurii de transport.
Economica.net - mie, 11 mai 2016, 21:03
Autostrăzi fără autorizaţie de construire: Când vor fi reluate lucrările pe loturile 3 şi 4 din Sebeş - Turda

„A fost creionat un calendar care trebuia să rezulte în deblocarea contractelor Sebeș-Turda lot 3 și 4 până la sfârșitul lunii mai. Asta ar însemna că contractele ar putea fi aproape finalizate la sfârșitul anului (probabil date în circulație în primăvara viitoare)”, scrie consilierul premierului pe contributors.ro.

Contractul pentru Lotul 3 din Sebeş-Turda, în lungime de 12,45 kilometri, a fost atribuit asocierii Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA şi trebuia finalizat până în martie anul acesta, potrivit datelor de pe site-ul CNADNR.

Contractul pentru Lotul 4 din Sebeş-Turda, în lungime de 16,3 kilometri, a fost atribuit asocierii Porr Construct SRL – Porr Bau GmbH şi trebuia finalizat tot în martie anul acesta.

Lucrările pe aceste şantiere, care au fost începute fără autorizaţie de construire, au fost sistate după ce au intervenit autoritățile de control (Inspectoratul de Stat în Construcții). Iar autorizația nu putea fi emisă pentru că nu exista o procedură pentru autorizarea unor lucrări deja (sau parțial) executate, a explicat Cătălin Drulă.

Pentru deblocarea situaţiei de pe aceste loturi, a fost introdusă în prevederile Ordonanţei de Urgenţă 7/2006, aprobată în martie, o procedură pentru autorizarea unor lucrări deja executate, a explicat consilierul premierului.

„Pentru lucrările aferente infrastructurii de transport de interes naţional, decizia menţinerii sau a desfiinţării construcţiilor realizate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către Ministerul Transporturilor pe baza unor expertize tehnice întocmite în condiţiile legii sau, după caz, de instanţa judecătorească”, se arată la punctul 9 din articolul IV al Ordonanţei.

„În vederea fundamentării deciziei privitoare la menţinerea sau desfiinţarea construcţiilor executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, rezultatele expertizei tehnice se supun aprobării Consiliului tehnico-economic al Ministerului Transporturilor pentru analiza conformităţii lucrărilor executate cu proiectul tehnic de execuţie elaborat conform legii şi cu respectarea condiţiilor din acordul de mediu sau punctul de vedere al autorităţii competente emis cu respectarea legislaţiei privind protecţia mediului. Decizia menţinerii/desfiinţării construcţiilor se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor şi stă la baza emiterii autorizaţiilor de construire/desfiinţare”, se mai arată în Ordonanţa aprobată de Guvern.

Pentru aplicarea punctului 9 al art. IV, etapele necesare în vederea emiterii autorizaţiilor de construire/desfiinţare pentru construcţiile executate fără autorizaţie de construire/desfiinţare sau cu nerespectarea prevederilor acesteia sunt:
a) Întocmirea prin grija beneficiarului a unei expertize tehnice, în condiţiile legii, cu precizarea:
1. stadiului fizic al lucrărilor la data realizării expertizei tehnice;
2. corespondenţei lucrărilor executate cu proiectul tehnic;
3. respectării condiţiilor prevăzute în acordul de mediu sau în punctul de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului, precum şi ale actului administrativ al acesteia după caz;
4. respectării prevederilor din avizele/acordurile specificate în certificatul de urbanism.
b) Analiza şi avizarea rapoartelor de expertiză în Consilul Tehnico-Economic al beneficiarului;
c) Depunerea la Secretariatul Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor a documentaţiei privind raportul de expertiză tehnic însotit de avizul Consilul Tehnico-Economic al beneficiarului, precum şi de declaraţia acestuia din care să rezulte că nu există procese pe rolul instanţelor judecătoreşti privind lucrările executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia;
d) Analiza şi aprobarea raportului/rapoartelor de expertiză în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor;
e) Emiterea ordinului ministrului transporturilor privind menţinerea/desfiinţarea construcţiilor respective;
f) Emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor .

Scopul acestei ordonanţe este accelerarea implementării proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport, astfel încât România să nu piardă bani europeni. În nota de fundamentare a Ordonanţei se vorbeşte despre „creșterea presiunii asupra bugetului de stat ca urmare a pierderii sumelor alocate României din fondurile structurale în perioada de programare 2014-2020 evaluate la aproximativ 1,4 mld. euro în anul 2016”.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...