Banca Angliei: Ieşirea din UE ar putea duce la încetinirea creşterii economice şi accelerarea inflaţiei

Banca Angliei (BoE) a avertizat, joi, că o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) va afecta economia şi va accelera inflaţia, transmit Reuters şi Bloomberg.
Economica.net - joi, 12 mai 2016, 12:21
Banca Angliei: Ieşirea din UE ar putea duce la încetinirea creşterii economice şi accelerarea inflaţiei

Comitetul de politică monetară al BoE a menţinut dobânda la nivelul record de 0,5%, nemodificat din luna martie 2009. De asemenea, Banca Angliei nu a modificat nici valoarea programului de achiziţii de active, care a rămas la 375 de miliarde de lire sterline.

După anunţarea deciziei, lira sterlină s-a apreciat faţă de euro şi dolar. Anul acesta, lira sterlină s-a depreciat cu peste 7%.

Britanicii se vor pronunţa pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale ţării în ultimele decenii.

Brexitul ‘ar putea duce la la încetinirea creşterii economice şi accelerarea inflaţiei. Lira sterlină se va deprecia şi mai mult, va urma o perioadă prelungită de incertitudini, vor fi afectate intrările de capital, costurile de împrumut, vor creşte costurile de finanţare ale băncilor şi va fi ameninţată stabilitatea financiară a ţării’, avertizează Banca Angliei.

Instituţia a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei Marii Britanii în trimestrul doi din 2016, când ar urma să se înregistreze un avans de 0,3%, faţă de 0,5% previzionat anterior. Deşi creşterea se va redresa probabil în eventualitatea rămânerii ţării în UE, efectul actualelor incertitudini vor persista o perioadă de timp, susţine BoE.

Anul acesta, PIB-ul Regatului Unit ar urma să urce cu 2%, faţă de 2,2% estimat anterior, iar anul viitor avansul se va situa la 2,3%, de la 2,4% previzionat anterior, a anunţat Banca Angliei.

Guvernatorul BoE, Mark Carney, a descris recent ieşirea Marii Britanii din UE ca fiind cel mai mare risc la adresa stabilităţii financiare a ţării şi i-a criticat pe oficialii Băncii Angliei care se pronunţă în favoarea unui Brexit, în pofida neutralităţii instituţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori......
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel mai bogat om din lume să nu se implice în alegerile din Germania
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel ...
Vicecancelarul german Robert Habeck l-a avertizat vineri pe miliardarul american Elon Musk să nu se amestece în viitoarele ...