Cluj: Specialişti din ţară şi străinătate susţin că România are nevoie de un cod de procedură administrativă

Specialişti de renume din ţară şi din străinătate dezbat, la Cluj, vineri şi sâmbătă, aspecte legate de necesitatea europenizării dreptului administrativ şi a adoptării de către România a Codului de Procedură Administrativă.
Economica.net - vin, 13 mai 2016, 13:49
Cluj: Specialişti din ţară şi străinătate susţin că România are nevoie de un cod de procedură administrativă

Profesorul de drept Dacian C. Dragoş, organizatorul conferinţei ‘Europenizarea dreptului administrativ şi codificarea procedurii administrative’, a declarat, pentru AGERPRES, că România are nevoie stringentă de un cod de procedură administrativă şi că guvernanţii ar trebui să scoată din sertar un proiect depus în 2008 de un grup de specialişti pe care l-a coordonat.

‘Organizăm o conferinţă pe tema europenizării dreptului administrativ şi a codificării procedurii administrative. Europenizarea dreptului administrativ este o temă foarte la modă în zilele noastre, pentru că influenţa dreptului european asupra dreptului statelor membre se simte tot mai mult în acesta din urmă. Avem speakeri personalităţi de prestigiu ale dreptului european şi dreptului administrativ, atât din ţară, cât şi din străinătate, şi ce încercăm să facem este să arătăm că şi România este aliniată la tendinţele din mediul academic european şi discută despre europenizarea sistemului de drept, dar, în acelaşi timp, şi să revigorăm acel proiect lăsat în uitare de către guvernele care s-au succedat de-a lungul timpului, din 2008, proiect redactat de către specialişti în drept administrativ, Codul de Procedură Administrativă al României. Încă din 2008 stă în sertarele Guvernului şi nu-şi asumă nimeni trimiterea lui în parlament’, a menţionat Dacian C. Dragoş.

El a mai spus că speră ca măcar acest guvern să-şi asume proiectul Codului de Procedură Administrativă, mai ales că vicepremierul Vasile Dîncu va fi prezent la manifestări în cursul zilei de sâmbătă.

‘Sperăm ca prin această conferinţă, care vorbeşte despre codificarea procedurii administrative la nivel european, să atragem atenţia că suntem una dintre puţinele state din UE care nu avem un astfel de Cod de Procedură Administrativă şi că, poate în acest al 12-lea ceas, să ne trezim şi noi şi să încercăm să adoptăm această legislaţie absolut necesară pentru funcţionarea administraţiei publice. De aceea, sperăm ca dl vicepremier Vasile Dîncu să ne dea veşti bune despre punerea pe ordinea de zi a Guvernului a acestui proiect sau măcar că se intenţionează revigorarea lui’, a adăugat Dacian C. Dragoş.

Potrivit acestuia, un cod de procedură administrativă ar ajuta foarte mult funcţionarea administraţiei locale şi centrale şi a subliniat faptul că nu e nevoie de un cod administrativ pentru existenţa unui cod de procedură administrativă.

‘Nu avem o lege care să guverneze cum funcţionează administraţia publică atunci când ia decizii, când emite acte administrative, nu avem definite concepte de bază în administraţia publică, avem doar prevederi disparate care împreună nu fac cât o astfel de legislaţie. Nu e nevoie şi de un cod administrativ, care există numai în câteva ţări, întămplător cu dictatori’, a completat Dacian C. Dragoş.

Pe lângă vicepremierul Vasile Dîncu, printre vorbitori se numără Paul Craig – Universitatea Oxford, Jacques Ziller – Universitatea Pavia, Diana Urania Galetta – Universitatea Milano, Giacinto della Cananea – Universitatea Roma, consilierul prezidenţial Elena Simina Tănăsescu.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Georgescu propune în cartea sa "Cumpăna României"......
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...