Profitul Alro Slatina a crescut cu 78% în primul trimestru

Alro S.A., cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală (exceptând Rusia şi Peninsula Scandinavă) a înregistrat un profit net ajustat de 41 de milioane de lei, comparativ cu 23 de milioane de lei, în perioada similară din 2015, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - lun, 16 mai 2016, 05:50
Profitul Alro Slatina a crescut cu 78% în primul trimestru

Cifra de afaceri a companiei a fost de 564 de milioane de lei, în scădere de la 598 milioane de lei, în perioada similară din 2015. „Rezultatele financiare pentru primul trimestru demonstrează, încă o dată, că piaţa aluminiului este volatilă şi doar programe de investiţii susţinute şi pe termen lung, ca cele implementate de noi, ne pot ajuta să ne păstrăm poziţia la nivel local şi global”, a declarat Marian Năstase, Președintele Consiliului de Administrație al Alro.

„Începutul de an a fost caracterizat de un nivel redus atât al cotaţiilor aluminiului pe bursele internaţionale, cât și al primelor de vânzare, ceea ce s-a reflectat într-o cifră de afaceri în scădere față de perioada similară a anului trecut. Această reducere a preţului a fost, parţial, compensată de vânzările de produse cu valoare adăugată mare, care au fost mai mari din punct de vedere cantitativ, precum si de deprecierea leului în fața dolarului american in T1 2016 față de T1 2015. Astfel, în ciuda condițiilor de piață dificile, Alro reușește să obțină profit operațional și totodată să genereze fluxuri de numerar pozitive din activitatea operațională”, a mai spus Năstase.

În perioada analizată, Alro a crescut vânzările de aluminiu, atât în sectorul primar, cât şi în cel procesat. Astfel, pe segmentul de aluminiu primar, Alro a înregistrat vânzări mai mari cu 23%, în special datorită livrărilor de bare şi de sârmă, care au crescut cu 4.500 de tone şi, respectiv cu 2.500 de tone.
In cadrul segmentului de aluminiu procesat, vânzările au crescut din punct de vedere cantitativ cu 4%, datorită livrărilor de benzi şi table subţiri, care au fost cu 1.000 de tone mai mari comparativ cu T1 2015.
u toate acestea, compania a înregistrat un EBIT în scădere, de 23 milioane de lei, faţă de 96 milioane de lei, înregistrat în T1 2015, pe fondul reducerii semnificative a preţului aluminiului la Bursa Metalelor de la Londra (LME).

Dacă în T1 2015, cotaţiile au oscilat in jurul valorii de 1.800 USD/tonă, în T1 2016 acestea au scăzut semnificativ la o medie de circa 1.500 USD/tonă. Pe de alta parte profitul net al Alro a crescut, de la 6 milioane de lei, în primul trimestru al lui 2015, la 27 milioane de lei, în T1 2016, o influență importantă venind din diferențele de curs valutar aferente reevaluării împrumuturilor bancare denominate in valută.

Precizare: „Rezultatul net ajustat reprezintă rezultatul net plus/(minus) cheltuială/(venit) cu/din deprecierea imobilizărilor, plus/(minus) pierdere/(câștig) din instrumente financiare derivate care nu se califică pentru aplicarea contabilității de acoperire a riscurilor, plus/(minus) cheltuieli/(venit) cu/din impozitul pe profit amânat. Având în vedere impactul semnificativ generat de marcarea la piață a instrumentelor financiare derivate care nu se califică pentru contabilitatea de acoperire, începând cu primul trimestru al anului 2013, Conducerea Companiei a decis că indicatorul, Rezultat net ajustat reprezintă un indicator mult mai relevant pentru a urmări performanța financiară a Companiei”, se arată în comunicatul Alro.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...