Forţa de reacţie rapidă a NATO nu este pregătită pentru desfăşurare în estul Europei în caz de război – generali

Noua forţă de reacţie rapidă 'vârf de lance' a NATO nu ar putea fi desfăşurată în estul Europei dacă ar exista un război cu Rusia, potrivit propriilor estimări militare ale Alianţei Nord-Atlantice, scrie Financial Times. 
Economica.net - mar, 17 mai 2016, 09:15
Forţa de reacţie rapidă a NATO nu este pregătită pentru desfăşurare în estul Europei în caz de război - generali
Aşa-numita ‘Very High Readiness Joint Task Force (VJTF)’, elementul central de 5.000 de militari al summitului NATO din 2014 şi al pachetului de măsuri propuse pentru contracararea agresiunii ruse, ar fi vulnerabilă în faza desfăşurării sale în Polonia sau statele baltice, au declarat pentru Financial Times doi generali cu vechime ai NATO care cunosc îndeaproape planificarea militară şi logistică. 

Decizia Rusiei de a-şi spori spectaculos forţele din enclava Kaliningrad şi mijloacele militare substanţiale de la frontierele sale arată că VJTF ar risca să fie depăşită înainte de a fi gata să lupte dacă aceasta ar încerca să se desfăşoare la ‘est de Oder (linia frontierei estice a Germaniei)’, a declarat unul dintre generali. 

Neajunsurile forţei de reacţie rapidă sunt considerate unul dintre principalele motive pentru care Alianţa a decis să cantoneze permanent contingente mai mari de-a lungul flancului său estic. 

La summitul din iulie de Varşovia, membrii Alianţei ar urma să aprobe o serie de măsuri pentru a echipa mai bine NATO pentru apărare teritorială practică, nu doar descurajare. Aceste măsuri sunt un semn al gradului de îngrijorare al NATO în privinţa unui conflict cu Rusia în Europa, notează Financial Times. 

Miniştrii de externe ai NATO se vor întâlni la Bruxelles în această săptămână pentru a începe să definitiveze deciziile de pe agenda summitului. 

Una dintre măsurile luate în considerare este desfăşurarea permanentă a patru batalioane, fiecare reprezentând câte o contribuţie a unui singur stat NATO, în cele trei state baltice – Estonia, Lituania şi Lituania – precum şi în Polonia. Potrivit unui diplomat polonez, măsura reprezintă ‘minimum absolut’ care este necesar. 

Deşi limitată în utilitate ca instrument de răspuns în caz de încălcare a articolului 5, care presupune un răspuns colectiv al NATO în cazul atacării unui stat membru, VJTF rămâne o componentă esenţială de apărare, susţin oficiali ai Alianţei. 

‘VJTF este pentru a răspunde unor situaţii de genul celor prevăzute în articolul 4 şi asta intenţionăm să facă’, a declarat generalul de brigadă polonez Krzysztof Krol, adjunct al Corpului NATO Multinaţional de Nord-Est. ‘Dar luăm în calcul şi aplicarea articolului 5 în planificare’, a adăugat el. 

Forţa de reacţie rapidă ‘vârf de lance’ este utilă în a preveni ca situaţii de genul celor prevăzute la articolul 4 – tactici militare înşelătoare, revolte civile sau infracţiuni la frontieră – să escaladeze într-un conflict armat, a spus gen. Krol. ‘Planul a fost dezvoltat pentru a reacţiona la ameninţări hibride în zona noastră de operaţiuni. Planurile noastre pot fi extinse în funcţie de situaţie’, a mai spus generalul. 

Oficialii NATO cred că armata rusă intenţionează să folosească astfel de măsuri ‘hibride’ pentru a submina, manipula sau a-i incita pe opozanţi înainte de declanşarea unor ostilităţi deschise împotriva altui stat. NATO susţine că astfel de tactici au fost utilizate pe faţă în Ucraina. 

Un purtător de cuvânt al Alianţei insistă că forţa de reacţie rapidă ‘vârf de lance’ este gata pentru desfăşurare în termen scurt ‘în toate situaţiile posibile’, inclusiv articolul 5. Dar, a recunoscut el, concentrarea de mijloace ale armatei ruse complică situaţia. 

‘Rusia are rachete antiaeriene şi antinavă, atât pe mare cât şi pe uscat, precum şi aviaţie de luptă, cantonate la Kaliningrad Oblast şi în alte părţi ale teritoriului său, care pot acoperi zone uriaşe’, a spus purtătorul de cuvânt. 

‘Aceste concentrări de forţe ruse reprezintă provocări de care suntem pe deplin conştienţi şi de care ţinem cont în planificare. Luăm în considerare aceste dimensiuni suplimentare pe măsură ce întărim şi modernizăm mijloacele de apărare şi descurajare, în perspectiva summitului de la Varşovia. NATO va face tot ce este necesar pentru a descuraja orice ameninţare şi a-i apăra pe toţi aliaţii’, a mai afirmat el. 

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...