Bulgaria vrea să concesioneze aeroportul din Sofia pentru 35 de ani

Guvernul bulgar a decis să organizeze o licitaţie pentru concesionarea aeroportului din Sofia, o tranzacţie care ar urma să aducă 1,2 miliarde leva (695 milioane de dolari) la bugetul statului, a declarat marţi ministrul bulgar al Transporturilor, Ivailo Moskovski, informează Reuters.
Economica.net - mar, 17 mai 2016, 17:12
Bulgaria vrea să concesioneze aeroportul din Sofia pentru 35 de ani

Moskovski a precizat că operatorii aeroporturilor din Munchen, Frankfurt, Zurich, Lyon, Dublin şi Heathrow (Londra), precum şi o serie de companii din Qatar, Turcia şi China, şi-au manifestat deja interesul de a participa la licitaţia pentru concesionarea principalului aeroport din Bulgaria.

‘Va exista o sumă mare care va trebui să fie plătită la începutul concesiunii. Efectul net la bugetul statului pentru întreaga perioadă de concesionare este estimat să fie de aproximativ 1,2 miliarde leva’, a precizat Ivailo Moskovski. Acesta a adăugat că preţul iniţial de pornire a licitaţiei va fi de 570 milioane leva iar câştigătorul va trebui să facă o serie de plăţi anuale mai mici pe întreaga perioadă a concesiunii.

Compania aeriană irlandeză Ryanair, care intenţionează să facă din aeroportul Sofia una din bazele sale de operaţiuni din Europa, a sfătuit Guvernul bulgar să selecteze un ofertant care să poată promite triplarea traficului de pasageri în 10 ani în loc să se concentreze pe fondurile strânse de pe urma concesionării.

Guvernul bulgar speră să semneze un contract de concesionare a aeroportului din Sofia, utilizat de peste patru milioane de pasageri în 2015, până la finele acestui an urmând ca fondurile strânse să fie utilizate pentru modernizarea companiei naţionale de căi ferate BDZ.

La finele lunii martie, Guvernul bulgar a demarat o altă licitaţie pentru concesionarea aeroportului din Plovdiv, al doilea mare oraş din Bulgaria, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 15 iunie. Aeroporturile din oraşele Varna şi Burgas sunt operate de un consorţiu condus de firma germană Fraport încă din 2006.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...