Din cei 4,6 milioane de abonaţi la servicii de retransmisie prin reţele de cablu, 1,9 milioane beneficiau de servicii în format digital, în creştere cu aproape 10% faţă de finele anului 2014, ceea ce înseamnă că rata de penetrare la nivel de gospodării a serviciilor de cablu digital a ajuns la 25%.
În plus, din totalul celor 7,08 milioane de abonaţi la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale, aproximativ 60% sunt abonaţi din mediul urban, iar restul de 40% sunt abonaţi din mediul rural. Majoritatea abonaţilor din mediul urban (81%) beneficiau de servicii prin cablu, 17% prin satelit de tip DTH, respectiv 2% prin tehnologie IP.
Pe de altă parte, în mediul rural, cei mai mulţi dintre abonaţi, în procent de 60%, recepţionau programele TV prin intermediul reţelelor satelit de tip DTH, aproape 40% prin reţele de cablu, procentul abonaţilor prin tehnologie IP fiind puţin semnificativ (0,2%).
Din punctul de vedere al modului de recepţionare a programelor TV, numărul de abonaţi la serviciile de retransmisie a programelor media în format digital continuă să crească, atingând valoarea de 4,4 milioane din totalul de 7 milioane de abonaţi, înregistrând o creştere anuală de 7%.
În funcţie de suportul folosit, aproximativ 55% dintre abonaţi recepţionau programe TV în format digital prin intermediul reţelelor cu transmisie prin satelit (DTH), în timp ce 43% accesau aceste programe prin reţele prin cablu, iar 2% prin tehnologia IP (IPTV).
La nivel general, rata de penetrare a serviciilor audiovizuale la nivel de gospodării a depăşit nivelul de 94%, conform datelor raportate de furnizori către ANCOM.
Raportul integrat de date statistice privind piaţa de comunicaţii electronice din România pentru anul 2015 a fost realizat de ANCOM pe baza datelor raportate de către furnizorii activi de servicii de comunicaţii electronice care au desfăşurat activităţi comerciale în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2015.