Preşedintele Eurogrupului crede că Grecia şi creditorii vor ajunge marţi la un acord

Preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, s-a declarat vineri încrezător că Grecia şi creditorii săi internaţionali vor ajunge la un acord privind reducerea datoriei la următoarea reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro, programată a avea loc marţea viitoare, informează CNBC.
Economica.net - vin, 20 mai 2016, 13:09

La începutul săptămânii viitoare, Eurogrupul se va reuni pentru a discuta progresele realizate de Grecia cu implementarea măsurilor de austeritate şi a reformelor convenite în cadrul celui de-al treilea program de asistenţă, în valoare de 86 de miliarde de euro, precum şi posibilitatea unei relaxări a poverii datoriei.

‘În ultimele săptămâni am făcut progrese prin analizarea diferitelor modalităţi prin care puteam rezolva problemele legate de povara datoriei atât în prezent cât şi în viitor şi de aceea cred că putem ajunge la un acord’, a spus Dijsselbloem cu ocazia reuniunii G7 de la Sendai, Japonia.

Potrivit unor informaţii apărute în The Wall Street Journal, Fondul Monetar Internaţional a cerut creditorilor Greciei să reducă dobânda la împrumuturile acordate până la 1,5% şi de asemenea să amâne rambursarea creditelor până în 2040. Purtătorul de cuvânt al FMI, Gery Rice, a declarat în mod oficial joi că Fondul nu va sprijini un nou program de asistenţă dacă nu va conţine şi măsuri de reducere a datoriei. Însă multe state din zona euro sunt reticente la ideea de a acorda o reducere a datoriei Greciei, fie pentru că este inacceptabilă din motive ce ţin de politica internă fie pentru că acestea consideră că astfel va fi redusă disponibilitatea Greciei de a implementa măsuri de austeritate.

Dijsselbloem a dezvăluit că aceia care susţineau o majorare masivă a datoriei ‘şi-au moderat punctul de vedere’ iar cei care susţineau că nu este nevoie de o reducere a datoriei şi-au schimbat la rândul lor punctul lor de vedere.

‘În acest an sau anul viitor putem reduce costul principalului pachet de credite acordat Greciei. Pe termen lung, avem mai multe opţiuni pe care le luăm în considerare în termeni de maturitate a datoriei, perioadă de graţie şi dobânzi. În ceea ce mă priveşte, aş prefera să avem opţiuni clare cu privire la ce gen de măsuri suntem pregătiţi să le adoptăm şi apoi să vedem când este nevoie de ele’, a mai spus preşedintele Eurogrupului.

Grecia are nevoie de noi fonduri fără de care nu va putea face faţă unor datorii de aproximativ 3,5 miliarde de euro care trebuie rambursate în luna iulie.

Te-ar mai putea interesa și
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ar veni în această ţară, în pofida mandatului de arestare emis......
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...