Record pentru Londra: 18,6 milioane de turişti străini în 2015

Pentru al treilea an la rând, numărul turiştilor străini care au vizitat Londra a atins un nou record, în timp ce sumele cheltuite de turiştii străini în hotelurile, restaurantele, teatrele şi celelalte atracţii ale Londrei a atins de asemenea un nivel record de 11,9 miliarde lire sterline (15,5 miliarde de euro), a informat vineri Oficiul naţional de statistică din Marea Britanie, transmite AFP.
Economica.net - vin, 20 mai 2016, 18:38
Record pentru Londra: 18,6 milioane de turişti străini în 2015

Anul trecut, capitala Marii Britanii a găzduit 18,6 milioane turişti străini, în creştere cu 1,2 milioane faţă de precedentul record stabilit în 2014. Printre motivele acestei creşteri organismul de promovare turistică a Londrei, London & Partners, a menţionat organizarea Cupei mondiale la rugby, precum şi o serie de expoziţii excepţionale precum ‘The Birth of Space Age’ organizată la Science Museum sau ‘Alexander McQueen: Savage Beauty’ organizată la Victoria and Albert Museum.

Începând din 2012, când a găzduit Jocurile Olimpice, capitala Marii Britanii a atras în fiecare an un număr record de turişti. Anul trecut, europenii au reprezentat peste două treimi din turiştii străini care au vizitat Londra.’Este fantastic că din ce în ce mai mulţi oameni aleg să viziteze Londra pentru a cunoaşte ceea ce capitala noastră şi Marea Britanie are mai bun de oferit’, a declarat noul primar al Londrei, Sadiq Khan.

Organismul de promovare turistică a Londrei, London & Partners, estimează că turismul susţine aproximativ 700.000 de locuri de muncă directe şi indirecte la Londra. ‘Turismul este o parte crucială a economiei oraşului şi ne aşteptăm la o creştere semnificativă a numărului de turişti internaţionali şi britanici la Londra în următorii ani’, a declarat directorul London & Partners, Gordon Innes.

Primele date sugerează că şi 2016 a început bine, în condiţiile în care, potrivit Oficiului naţional de statistică, 7,4 milioane de turişti străini au vizitat Marea Britanie în primele trei luni, în creştere cu 6% în ritm anual. Deşi cifrele nu sunt împărţite pe regiuni, în mod normal Londra este responsabilă pentru jumătate din numărul turiştilor străini care vizitează Marea Britanie.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...