Cel mai mare exerciţiu informatic din istoria NATO, deschis la Bucureşti

Cel mai mare exerciţiu de comunicaţii şi informatică din istoria NATO, cu participarea a peste o mie de militari din 30 de unităţi ale Alianţei, a fost deschis duminică la Bucureşti, urmând să se încheie pe 3 iunie.
Economica.net - Dum, 22 mai 2016, 11:36
Cel mai mare exerciţiu informatic din istoria NATO, deschis la Bucureşti

„Steadfast Cobalt 2016″,cel mai mare exerciţiu de comunicaţii şi informatică din istoria NATO, a fost deschis duminică printr-o ceremonie care a avut loc la Bucureşti, la Centrul 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice.

Exerciţiul, la care participă peste o mie de militari din 30 de unităţi NATO, se va încheia pe data de 3 iunie. Potrivit oficialilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, este vorba despre mişcări de instruire în comun, interoperabilitate pe un scenariu fictiv de apărare colectivă.

” Exerciţiu SFCT16 are ca obiective principale testarea şi evaluarea interoperabilităţii sistemelor de comunicaţii şi informatice, în sprijinul structurii de comandă şi forţe ale NATO, angajate într-o operaţie aliată majoră de apărare colectivă în Estul Europei”, se notează într-un comunicat al Ministerului Apărării.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...