Patronul Hexi Pharma a murit într-un accident de circulaţie

Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a murit într-un accident de mașină produs între localităţile Buftea și Corbeanca, informează Digi24.
Economica.net - Dum, 22 mai 2016, 17:37
Patronul Hexi Pharma a murit într-un accident de circulaţie

Patronul Hexi Pharma juca un rol esențial în ancheta privind dezinfectanții diluați care au ajuns în mai multe spitale din țară.

Mașina în care se afla Dan Condrea a fost distrusă complet, iar accidentul s-a produs datorită vitezei excesive.

Polițiștii de la fața locului iau în calcul inclusiv varianta sinuciderii. 

Accidentul s-a produs într-o zonă cu drum drept, iar persoana care se afla la volanul mașinii era desfigurată total. Cei care au găsit actele mașini implicată în accident spun că este vorba de Dan Condrea, informează Digi24.

O persoană apropiată patronului Hexi Pharma, persoană care a sosit la locul accidentului rutier mortal produs duminică seara în comuna Corbeanca, l-ar fi recunoscut pe Dan Condrea după hainele cu care acesta era îmbrăcat, au declarat pentru Agerpres surse din Poliţie.

Oficiali din Poliţia Ilfov au precizat că în maşină s-au găsit actele lui Condrea.

Directorul SABIF, Alis Grasu, a afirmat, pentru Agerpres, că în jurul orei 18,58 a fost înregistrat un apel privind un accident rutier grav în comuna Corbeanca.

”Am primit un apel în jurul orei 18,58, în urma unui accident foarte grav în comuna Corbeanca. În maşină se afla un bărbat, singur, în jur de 40 de ani. Echipajul SABIF a ajuns în 10 minute. Bărbatul prezenta leziuni extrem de grave. La scurt timp a ajuns la faţa locului şi o altă maşina de tip C. S-au făcut manevre salvatoare de viaţă, dar, din păcate, leziunile foarte grave erau incompatibile cu viaţa”, a precizat Alis Grasu.

Scandalul Hexi Pharma

Scandalul Hexi Pharma a izbucnit după ce Gazeta Sporturilor şi jurnalistul Cătălin Tolontan au dezvăluit, bazându-se pe declaraţiile şi pe documentele furnizate de foşti angajaţi ai firmei, că dezinfectanţii furnizaţi de aceasta spitalelor au concentraţii mai mici decât cele înscrise pe etichetă.

De asemenea, jurnaliştii au relatat că patronul firmei, Dan Condrea, este acţionar la o firmă care asigură servicii de curăţenie în spitale, aceasta având acelaşi administrator ca şi Unilab, laboratorul unde ar trebui să fie verificată calitatea dezinfectanţilor.

Patronul firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost audiat, în 10 mai, timp de patru ore, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul dezinfectanţilor folosiţi în spitale.

Hexi Pharma a anunţat, în 11 mai, că îşi va retrage produsele, că a început deja procedurile legale pentru închiderea fabricii şi a cerut scuze personalului medical şi tuturor celor care au fost sau ar fi putut fi afectaţi de neconformităţile dezinfectanţilor săi.

Judecătoria Sectorului 5 a decis pe 16 mai ca timp de două luni, firma Hexi Pharma să nu poată începe procedura de dizolvare sau lichidare, să nu înstrăineze activele, să nu diminueze capitalul social şi să nu facă niciun fel de transferuri băneşti sau plăţi, cu excepţia salariilor şi a plăţilor la utilităţi, în această perioadă fiind interzisă orice vânzare de produse biocide.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții fizice imprevizibile
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții ...
"Cârtițele" Eleni și Varvara, care sapă cele două fire ale Tunelului Ormeniș de 7,1 kilometri de pe traseul liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara, au fost oprite forțat luna trecută,......
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele ...
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...