„Ce c***t!”, a fost reacţia lui Van Persie în momentul în care Wenger l-a înlocuit pe Alex Oxlade-Chamberlain cu Andrei Arshavin, cu doar câteva minute înainte ca Danny Welbeck să marcheze golul victoriei.
De asemenea, fanii i-au cântat lui Wenger, pe Emirates Stadium: „Habar nu ai ce faci”.
Însă Wenger a explicat că publicul nu are întotdeauna dreptate. „Alex avea probleme la gleznă. Pot înţelege că fanii sunt supăraţi pentru o schimbare, mai ales dacă nu funcţionează. Dar asta înseamnă că am luat decizia corectă la începutul meciului. Oamenii plătesc pentru bilete şi sunt liberi să-şi exprime emoţiile. Nu putem dicta comportamentul fanilor, dar asta nu înseamnă că mereu au dreptate. Arşavin este căpitanul echipei naţionale a Rusiei. Trebuie să justific faptul că am înlocuit un băiat de 18 ani care a jucat al doilea sau al treilea meci? Să fim serioşi! Sunt de 30 de ani în această meserie, am făcut 50.000 de schimbări, trebuie să mă justific de fiecare dată când iau o decizie?”, a spus Wenger.
Formaţia Manchester United a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Arsenal Londra, în ultimul meci din etapa a XXII-a a campionatului Angliei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Valencia ’45+1 şi Welbeck ’81. Pentru Arsenal a înscris Robin van Persie, în minutul 71.
Manchester United ocupă locul doi în clasamentul campionatului Angliei, cu 51 de puncte, lider fiind, cu 54 de puncte, echipa Manchester City, la care este legitimat portarul Costel Pantilimon. Pe poziţia a treia se află Tottenham Hotspur, cu 46 de puncte.