Profit de aproape patru ori mai mare pentru lanţul de farmacii Sensiblu în 2015

Sensiblu, al doilea cel mai mare lanţ de farmacii din România după Catena, închide anul 2015 cu profit net de aproape patru ori mai mare decât în 2014, potrivit bilanţurilor depuse la Finanţe. Vânzările totale ale farmaciilor Sensiblu în 2014, anul pentru care avem cele mai recente date disponibile, i-au adus o cotă de 8.1%, cea mai mare din piaţa de profil, potrivit studiului pilot privind retailul farmaceutic, realizat de ASE Bucureşti şi Coface România.
Cristina Şomănescu - lun, 23 mai 2016, 09:10
Profit de aproape patru ori mai mare pentru lanţul de farmacii Sensiblu în 2015

Concret, compania Sensiblu SRL care operează lanţul de farmacii Sensiblu a închis anul 2015 cu profit net de 31,23 milioane lei, faţă de 8,05 milioane lei în anul fiscal precedent, adică de aproape patru ori mai mare.

2015 e al doilea an consecutiv în care compania care operează lanţul de farmacii Sensiblu merge pe profit.

Sensiblu a revenit pe profit în 2014, după doi ani consecutivi în pierdere. Revenirea pe profit a companiei Sensiblu SRL a fost anunţată de rezultatul anului 2013, când pierderile nete au scăzut semnificativ la 38,89 milioane de lei, de la 63,51 milioane lei în 2012.

Afacerile rulate de Sensiblu SRL continuă să scadă

Afacerile nete ale Sensiblu SRL au coborât cu 5,6% la 1,18 miliarde lei în 2015, de la 1,25 miliarde lei în 2014.

La sfârşitul anului 2014, Sensiblu a intrat pe segmentul farmaciilor low-cost prin lansarea reţelei de farmacii Punkt.

Sensiblu face parte din A&D Pharma, cel mai mare grup farmaceutic din Romania, condus de omul de afaceri Robert Popescu.

Vânzările realizate de lanţul de farmacii Sensiblu în 2014 i-au adus o cotă de 8.1% pe piaţa de profil, potrivit studiului pilot „Analiza Industriei de Comerţ a Produselor Farmaceutice din Romania 2008 – 2015”, realizat de ASE Bucureşti şi Coface România.

Cei mai mari jucători din industria de profil sunt: grupul Catena, controlat de Anca Vlad, cu peste 500 de farmacii, Sensiblu, parte a grupului A&D Pharma, cu peste 400 de unităţi, Dona, reţea controlată de omul de afaceri Eugen Banciu, cu 275 de farmacii, Help Net, parte a distribuitorului Farmexim, şi Ropharma, compania omului de afaceri Mihai Miron.

Alte reţele importante de farmacii sunt grupul farmaciilor independente Ethica, cu circa 250 de unităţi, Farmacia Richter, cu 120 de unităţi, deţinută de grupul farmaceutic ungar Gedeon Richter, Belladona – cu 100 de farmacii, Farmaceutica Remedia – cu 90 de farmacii, controlată de omul de afaceri Valentin Norbert Ţăruş, şi farmaciile Reţeta, redenumite acum Polisano.

În 2014 funcţionau circa 8.200 de farmacii la nivel naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile de preluare a Commerzbank din Germania din cauza obiecțiilor ridicate......
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...