Prelungirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei va fi mai dificilă, din cauza unei rezistenţe crescute – oficial german

Germania consideră că prelungirea sancţiunilor Uniunii Europene aplicate Rusiei va fi 'mai dificilă' în acest an, din cauza unei 'rezistenţe crescute' a unor state membre, a declarat şeful diplomaţiei de la Berlin, Frank-Walter Steinmeier, înaintea unui scurt turneu pe care îl întreprinde joi şi vineri în ţările baltice, în contextul în care statele est-europene membre ale NATO cer întărirea prezenţei militare a Alianţei în regiune, transmite AFP.
Economica.net - joi, 26 mai 2016, 08:05
Prelungirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei va fi mai dificilă, din cauza unei rezistenţe crescute - oficial german

‘Suntem conştienţi de faptul că rezistenţa în Uniunea Europeană faţă de prelungirea sancţiunilor împotriva Rusiei a crescut’, a declarat Frank-Walter Steinmeier, într-un interviu publicat joi de agenţia baltică BNS.

‘Va fi mai dificil decât anul trecut să găsim o poziţie comună în această chestiune’, a admis şeful diplomaţiei germane.

Sancţiunile europene, care afectează sectoarele bancar, de apărare şi energetic, expiră în luna iulie. Prelungirea lor necesită un vot unanim din partea statelor UE, dosarul urmând să facă obiectul discuţiilor în luna iunie.

Potrivit lui Steinmeier, Berlinul ‘va lucra din greu pentru a garanta că Europa prezintă un front unit’, dar o eventuală ridicare a sancţiunilor este ‘indisolubil legată’ de respectarea acordurilor de la Minsk, vizând restabilirea păcii în Ucraina.

Ministrul german nu a numit statele la care a făcut referire, însă Italia şi Ungaria sunt cele mai sceptice faţă de prelungirea sancţiunilor, în timp ce Polonia şi satele baltice insistă pentru menţinerea presiunii asupra Moscovei.

Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a declarat săptămâna trecută că se aşteaptă la o prelungire a sancţiunilor.

În opinia lui Steinmeier, Occidentul nu poate ignora ‘încălcarea dreptului internaţional’ de către Rusia, însă NATO trebuie să caute dialogul cu Moscova. ‘Avem nevoie de un dialog cu Rusia pentru a reconstrui încrederea pierdută şi a reduce riscul să fim antrenaţi, prin inadvertenţă, într-o spirală deschisă’, a subliniat el.

Ministrul german a mai indicat că, la summitul de la Varşovia din iulie, NATO va lua în discuţie desfăşurări suplimentare, el insistând că ‘avem nevoie de Rusia pentru a înfrunta principalele focare de tensiuni internaţionale, atât în Siria, cât şi în eforturile noastre pentru a stabiliza Libia’.

Te-ar mai putea interesa și
Povestea singurului antreprenor transilvănean care a dezvoltat o soluție de semnătură electronică
Povestea singurului antreprenor transilvănean care a dezvoltat o soluție de semnătură electronică
La Târgu-Mureș, în inima Transilvaniei, o echipă de profesioniști IT, coordonată de antreprenorul Dan Mașca, a reușit să creeze MySign, o soluție inovatoare de semnătură electronică.......
Anunț important pentru 8,3 milioane de viitori pensionari: Doar jumătate din conturi sunt alimentate lunar. Cât au românii în conturile de Pilon II
Anunț important pentru 8,3 milioane de viitori pensionari: Doar jumătate din conturi sunt alimentate lunar. Cât au românii ...
Puțin peste 4 milioane de români contribuie lună de lună în sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II), deși ...
RetuRo, administratorul SGR, va investi 350 de milioane de euro în următorii cinci ani. Cât de mult contează garanțiile nerevendicate de oameni în toată această schemă
RetuRo, administratorul SGR, va investi 350 de milioane de euro în următorii cinci ani. Cât de mult contează garanțiile ...
Cu aproximativ 5.200 de RVM-uri care colectează ambalaje cu garanția de 50 de bani și aproximativ 40.000 de comercianți ...
Oracle Romania a închis un punct de lucru iar la alte două şi-a restrâns activitatea
Oracle Romania a închis un punct de lucru iar la alte două şi-a restrâns activitatea
Oracle Romania, una dintre firmele prin care compania americană Oracle e prezentă în ţara noastră, a închis un punct ...