Selgros reia expansiunea cu un nou concept. Primul magazin nou a fost inaugurat la Târgu Mureş GALERIE FOTO

Retailerul cash&carry Selgros a inaugurat astăzi, la Târgu Mureş, primul magazin de mici dimensiuni din reţea. Unitatea are doar 4.000 de metri pătraţi, mai puţin de jumătate faţă de un magazin tradiţional Selgros şi este adaptată oraşelor mici. Următorul Selgros compact va fi deschis la Alba Iulia.
Economica.net - joi, 26 mai 2016, 11:24
Selgros reia expansiunea cu un nou concept. Primul magazin nou a fost inaugurat la Târgu Mureş GALERIE FOTO

Selgros Cash&Carry România a inaugura astăzi, 26 mai 2016, prima sa unitate în format compact, la Târgu Mureș. Magazinul are o suprafață de vânzare de 4.000 mp (față de 10.000 mp ai unităților standard Selgros) şi se axează pe produse alimentare și gastronomie, dar are şi raioane cu articole pentru copii.

De asemenea, structura acestuia integrează conceptul de „piață”, adoptat de către companie începând cu 2014 – cu legume și fructe, pește și fructe de mare, carne și produse de brutărie. Magazinul găzduiește și o vitrină asistată cu brânzeturi și delicatese, carne și specialități. 

„Noul nostru magazin din Târgu Mureș este primul dintr-o serie ce reprezintă vârful de lance al adaptării și expansiunii Selgros. Modelul său de operare ne va permite să fim foarte flexibili la nivel sortimental. Ne vom acorda un spațiu amplu de creare a ofertei pentru a răspunde nevoilor clienților și vom urmări în permanență modul în care specificul zonei influențează cererea de produse și servicii”, a declarat Alexandru Vlad, CEO Selgros Cash&Carry Romania.

Urmează al doilea magazin

Compania se află în proces de construcție și amenajare cu cel de-al doilea magazin în format nou, care urmează sa fie inaugurat la Alba Iulia în a doua parte a anului. 

Selgros Cash&Carry România şi-a început activitatea pe piaţa locală în 2001, iar în prezent deţine 19 magazine în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa.
Din 2011, compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea cash&carry şi comerţ B2B din Europa, cu operaţiuni în Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, România şi Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...