Se deschid noi exploatări de uraniu în România. Ministerul Energiei îşi propune păstrarea întregului ciclu nuclear

Ministerul Energiei îşi propune păstrarea întregului ciclu nuclear în România, odată cu restructurarea Companiei Naţionale a Uraniului şi cu deschiderea de noi exploatări de uraniu, a declarat, joi, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, în cadrul unei conferinţe pe tema programului nuclear al României.
Economica.net - joi, 26 mai 2016, 12:36
Se deschid noi exploatări de uraniu în România. Ministerul Energiei îşi propune păstrarea întregului ciclu nuclear

‘Compania Naţională a Uraniului are nevoie de o restructurare masivă. Există o strategie pentru companie. Noi ne dorim să păstrăm intact tot ciclul nuclear în România. Avem o situaţie deosebită acolo, dar există o strategie, avem în vedere deschiderea de noi exploatări de uraniu. Lucrurile acestea nu se fac foarte simplu şi nu se fac peste noapte. M-aş fi simţit mai confortabil dacă lucrurile ar fi început cu câţiva ani înainte, dar niciodată nu este prea târziu. Este o situaţie delicată pe care sper să reuşim să o gestionăm. Încă există o relaţie cu Nuclearelectrica pe anumite segmente, dar toate aceste relaţii trebuie să respecte principiul comercialului’, a precizat Corina Popescu.

Ea a menţionat că Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) a produs apa grea necesară pentru toate cele patru unităţi nucleare, adică pentru cele două care funcţionează în prezent, dar şi pentru viitoarele reactoare 3 şi 4 care există în plan.

‘Important este să gestionăm acest produs pe viitor, iar aceasta este una dintre preocupări’, a completat secretarul de stat.

În cursul lunii februarie, Nuclearelectrica a anunţat faptul că a decis să cumpere combustibil nuclear de la o firmă din Canada, Cameco Inc, pentru că preţul a fost mai bun decât cel al Companiei Naţionale a Uraniului (CNU).

La rândul său, la începutul acestei luni, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că situaţia de la CNU este unul dintre cele mai răsunătoare eşecuri din sistem, la nivel managerial şi al politicilor publice, iar rezolvarea problemei ţine de redeschiderea unor noi perimetre şi de investiţii în retehnologizare.

”Compania Naţională a Uraniului este un subiect care are o componentă primară securitară şi pe care nu l-aş fi dorit în campania electorală, pentru că nu e potrivit. Nu e un subiect cu partizanate, ci unul de importanţă pentru toată lumea. Le spun celor care ne recomandă să menţinem livrări constante de la Compania Naţională a Uraniului către Nuclearelectrica în ritm normal, chipurile pentru a menţine ciclul nuclear complet, că se înşală şi că, dacă am fi făcut aşa ceva, cu siguranţă nu ar fi fost bine pentru siguranţa României. Revenirea companiei într-o zonă de normalitate a fluxurilor economice va dura, pentru că e vorba despre procese obiective, ca lucrări tehnice, deschidere de noi permitere. În acelaşi timp, cred cu tărie că ultimul lucru pe care trebuie să-l facem este să consumăm resursele pentru a putea menţine funcţionarea sistemului energetic în siguranţă. De aceea, nu cred că rezolvarea problemei de la CNU ţine de redeschiderea unor noi perimetre şi investiţii în retehnologizare. Ideea fuziunii dintre Compania Naţională a Uraniului şi Nuclearelectrica a fost generoasă, dar cine crede această idee se înşală. În contextul actual, în care compania nu are perimetre noi, şi actualele perimetre sunt în epuizare, trebuie analizat. Compania Naţională a Uraniului trebuie să asigure noi perimetre. În mod normal, asta înseamnă în 3-4 ani de zile. Din punctul meu de vedere, situaţia de la uraniu este unul dintre cele mai răsunătoare eşecuri din sistem, un eşec la nivelul managementului, al politicilor publice’, a spus Grigorescu.

Potrivit ministrului, Compania Naţională a Uraniului extrage astăzi în jur de 10% din necesarul de consum naţional, ceea ce înseamnă că restul de livrări le facem din rezerve.

‘Am ajuns aici, pentru că nu am făcut la momentul potrivit ceea ce trebuia să facem. În mod natural, o exploatare se epuizează. Orice companie, nu numai în minerit, are anumite rezerve pe măsură ce exploatează, deschide perimetre noi pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale. Ce ar fi trebuit să se întâmple la CNU, e că trebuia să se deschidă noi perimetre. Ultima actualizare a planului de închidere a actualelor perimetre s-a făcut în 2011. Ştiam deja care sunt perspectivele actualelor exploatări, când devin nerentabile şi când trebuie înlocuite cu deschiderea altora noi. Ne aflăm azi în situaţia dată (…) Compania are demarate, la nivel intern, proceduri de deschidere a noi perimetre. În momentul de faţă, nu se pune problema unor investiţii imediate, pentru că trebuie luate avize, trebuie făcut un nou studiu de fezabilitate etc’, a subliniat Victor Grigorescu.

Pe de altă parte, oficialul a precizat că iniţiativa Nuclearelectrica de a-şi face rezerve, pentru preîntâmpinarea unor situaţii complicate, ‘este un lucru rezonabil, eficient şi corect din punct de vedere al securităţii’.

‘Primul lucru pe care l-am făcut a fost legat de schimbarea directorului societăţii, la începutul anului, şi schimbarea Consiliului de Administraţie. În contextul actual, cred că nu este acceptabilă situaţia în care a ajuns Compania Naţională a Uraniului. După atâta amar de vreme de inacţiune, nimeni nu se poate aştepta să rezolvăm în 5 luni situaţia, în condiţiile în care deschiderea unei noi exploatări miniere durează ani de zile. Neaplicând cu rigoare şi cu profesionalism o tehnologie, suntem azi în măsura în care trebuie să luăm anumite măsuri. Iar ceea ce a făcut Nuclearelectrica la începutul anului de a-şi face rezerve, pentru preîntâmpinarea unor situaţii complicate, este un lucru rezonabil, eficient şi corect din punct de vedere al securităţii, plus că respectă şi legislaţia în vigoare. Acest sector a avut până în 2011 subvenţii. În acelaşi timp, compania a livrat la preţuri reglementate, iar Curtea de Conturi a stabilit că aceste preţuri nu sunt corelate cu costurile de producţie şi parametrii economici ai companiei. De asemenea, a stabilit printr-o decizie că aceste preţuri sunt mult mai mari decât cele stabilite de companie’, a afirmat ministrul Energiei.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...