Grecia: Câştigurile din vânzarea activelor de stat vor depăşi două miliarde de euro anul acesta

Grecia va finaliza în iunie vânzarea fostului aeroport Hellenikon din Atena, astfel încât câştigurile din privatizări vor depăşi anul acesta două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari), a afirmat joi Stergios Pitsiorlas, şeful Agenţiei de Privatizare (HRDAF), transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Economica.net - joi, 26 mai 2016, 15:01
Grecia: Câştigurile din vânzarea activelor de stat vor depăşi două miliarde de euro anul acesta

Noul Guvern de stânga a oprit unele privatizări, inclusiv cea a companiei Trainose, când a venit la putere în 2015, dar le-a relansat în ianuarie, ca parte a acordului semnat cu creditorii internaţionali. Al treilea pachet de asistenţă financiară obţinut, în iulie, de Grecia (în valoare de 85 de miliarde de euro) prevede un program masiv de privatizare. Banii obţinuţi vor fi folosiţi la achitarea împrumuturilor primite pentru recapitalizarea băncilor şi pentru finanţarea investiţiilor. În ultimii cinci ani, Grecia a obţinut din privatizări trei miliarde de euro.

‘Cred că vânzarea va fi finalizată în iunie’, a declarat Stergios Pitsiorlas la postul de televiziune Skai, după ce HRDAF a încheiat discuţiile cu investitorii privind unele condiţii ale vânzării.

În 2014, Grecia a ajuns la un acord de 915 milioane de euro (un miliard de dolari) pentru vânzarea Hellenikon către un consorţiu din care fac parte Lamda Development şi investitori din China şi Abu Dhabi. opoziţia comunităţii locale şi dificultăţile tehnice au întârziat până acum proiectul.

Atena poate obţine în acest an peste două miliarde de euro din vânzarea activelor de stat, şi poate îndeplini obiectivul de a obţine din privatizări venituri de şase miliarde de euro până în 2018, a dat asigurări Pisiorlas.

Conform celui mai recent plan de privatizare al Guvernului, Grecia intenţionează să vândă 5% în OTE, cea mai mare companie elenă de telecomunicaţii. De asemenea, vor fi vândute participaţii minoritare în companiile care furnizează apă în Atena şi Thessaloniki, a adăugat Pitsiorlas.

Pitsiorlas, aflat din martie 2015 la conducerea HRADF, a finalizat acordul de închiriere a aeroporturilor regionale cu suma de 1,23 miliarde de euro cu firma germană Fraport şi vânzarea unei participaţii de 67% în cel mai mare port al ţării – Pireu – grupului chinez de transport maritim Cosco.

Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul ‘T’.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a......
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...