Galamaz a suferit o fractură de os zigomatic şi are nevoie de 45 de zile de repaus

George Galamaz a fost diagnosticat luni dimineaţă cu o fractură de os zigomatic şi va avea nevoie de un repaus de cel puţin 45 de zile, după ce a fost lovit cu pumnul în faţă de un suporter al echipei Petrolul care a pătruns pe teren în timpul meciului cu Steaua.
Economica.net - lun, 31 oct. 2011, 11:24

Potrivit medicilor, fotbalistul stelist nu va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală.

Conform site-ului oficial al FC Steaua, diagnosticul complet pus luni dimineaţă lui Galamaz de către o comisie medicală din cadrul Spitalului Militar Central din Bucureşti, formată dintr-un medic specialist neurochirurg buco-maxilo-facial şi ORL, este de fractură de os zigomatic drept prin înfundare.

Sursa citată notează că „fractura survenită necesită 45 de zile de repaus pentru consolidare, orice nou contact survenit la acest nivel, putând avea urmări tragice pentru sănătatea lui George Galamaz”.

Meciul Petrolul Ploieşti-Steaua, din etapa a XII-a a Ligii I, a fost suspendat, duminică seară, după mai multe incidente ce au avut loc în prima repriză, declanşate în urma intrării pe teren a unui suporter al echipei gazdă.

Mai multe torţe au fost aruncate din peluza ocupată de suporterii echipei Petrolul după ce meciul a mai fost întrerupt din cauza unui suporter care a intrat pe teren şi l-a lovit cu pumnul în figură pe fundaşul stelist George Galamaz. Jucătorul a fost transportat la spital cu o ambulanţă de la stadion, având sânge pe urechea dreaptă. Un suporter al echipei Petrolul Ploieşti a pătruns pe teren, în minutul 41 al partidei cu Steaua, l-a lovit cu pumnul în figură şi scuipat pe fundaşul central al „roş-albaştrilor”, George Galamaz. Jucătorii stelişti au intervenit, sârbul Novak Martinovici fiind cel care l-a oprit pe suporterul ploieştean. În acel moment, mai mulţi jucători stelişti s-au năpustit asupra suporterului care l-a lovit pe Galamaz. Martinovici şi portarul Răzvan Stanca au fost cei mai vehemenţi, lovindu-l pe fan cu picioarele când acesta se afla la pământ. Arbitrul Robert Dumitru a decis să acorde cartonaşul roşu atât lui Martinovici, cât şi lui Răzvan Stanca. Mihai Costea, înainte ca suporterul să intre pe teren, tocmai se pregătea să execute un penalti dictat de Robert Dumitru. Portarul Ciprian Tătăruşanu, introdus de antrenorul Ilie Stan în locul lui George Galamaz după ce Răzvan Stanca a fost eliminat, a fost victima unei petarde aruncată din tribună după ce Mihai Costea a înscris din penalti.

George Galamaz a fost adus cu ambulanţa de la Ploieşti la Spitalul Militar din Capitală, medicul echipei Steaua, Radu Paligora, declarând că jucătorul nu are fractură, el suferind un traumatism craniocerebral, şi se află în afara oricărui pericol, dar urmează să facă investigaţii suplimentare.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...