Flori Dinu ştia că biocidele sunt diluate, cu toate acestea a mediat contracte de furnizare a acestor produse către spitale

Parchetul General susţine că Flori Dinu, în calitate de director general al Hexi Pharma, având atribuţii în special pe partea de vânzări desfăşurată de societate, la instigarea lui Dan Condrea şi cunoscând că produsele comercializate nu respectă specificaţiile din etichete, a coordonat întreg personalul care le-a promovat şi a intermediat activitatea de negociere şi încheiere de contracte de furnizare, inducând în eroare reprezentanţii unităţilor medicale, potrivit Agerpres.
Economica.net - sâm, 28 mai 2016, 12:59
Flori Dinu ştia că biocidele sunt diluate, cu toate acestea a mediat contracte de furnizare a acestor produse către spitale

Flori Dinu a fost reţinută vineri de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea a 99 de infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, 29 de infracţiuni de înşelăciune şi participaţiei improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Parchetul General informează că Flori Dinu va fi prezentată sâmbătă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sector 5 cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, în cauză a fost dispusă de către procurori extinderea urmăririi penale faţă de Mihail Leva, şef de producţie la Hexi Pharma, pentru complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor – în formă continuată, acesta aflându-se în prezent sub control judiciar.

Florin Dinu, în calitate de director general al Hexi Pharma, având atribuţii în special pe partea de vânzări desfăşurată de societate, la instigarea numitului Dan Alexandru Condrea şi cunoscând că produsele comercializate nu respectă specificaţiile din etichete, a coordonat întreg personalul care a promovat produsele şi a intermediat activitatea de negociere şi încheiere de contracte de furnizare, inducând în eroare reprezentanţii unităţilor medicale care au achiziţionat produsele. Faptele au fost comise prin utilizarea de mijloace frauduloase, reprezentate de etichetele produselor neconforme, precum şi ofertele transmise unităţilor înşelate, direct sau prin intermediul portalului e-licitatii.ro‘, se spune în comunicatul citat.

Parchetul General precizează că, prejudiciul produs în patrimoniul persoanelor vătămate se cifrează la valoarea de peste 28 de milioane de lei, fiind aferent produselor constatate ca fiind neconforme, furnizate conform contractelor încheiate în intervalul iunie 2012 – aprilie 2016 între persoana juridică suspectă şi numeroase unităţi sanitare.

„Probatoriul administrat în cauză până la acest moment a relevat faptul că inculpate Flori Dinu, prin activitatea sa de conducere şi coordonare a departamentului de vânzări a Hexi Pharma şi asigurarea vânzării către mai multe unităţi sanitare a unor produse neconforme, a împiedicat în intervalul menţionat luarea de către persoanele vătămate a măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor infectocontagioase, faptă ce a avut ca urmare răspândirea unor asemenea boli”, au mai constatat procurorii.

Te-ar mai putea interesa și
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments raportează pentru trimestrul III din 2024 un rezultat net de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER la Bursa de Valori București, raportează un rezultat net în valoare de 273,81 de milioane de lei, de 2,8 ori mai mare......
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de dolari pentru primele nouă luni din acest an
Rompetrol Rafinare raportează o cifră de afaceri de 3,57 de miliarde de dolari și o pierdere netă de 66,7 milioane de ...
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele nouă luni din ...
Prețurile de referință la gazele naturale cresc în Europa, după ce Gazprom a anunțat că-și oprește livrările către Austria
Prețurile de referință la gazele naturale cresc în Europa, după ce Gazprom a anunțat că-și oprește livrările către ...
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut vineri, după ce OMV AG a anunţat că Rusia va ...
Libra Internet Bank lansează Contul Special Notarial, cu ocazia Zilei Notarului Public
Libra Internet Bank lansează Contul Special Notarial, cu ocazia Zilei Notarului Public
Libra Internet Bank anunță că în data de 17 noiembrie 2024, cu ocazia Zilei Notarului Public, va lansa Contul Special ...