Ţiriac Leasing a finanţat bunuri în valoare de 21 milioane euro, în T1 2016

Ţiriac Leasing, unul dintre liderii pieţei de leasing din România, parte a Grupului Ţiriac, a finanţat bunuri în valoare de 21 milioane euro, în primul trimestru al anului 2016, cu peste 60% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, au anunţat, marţi, reprezentanţi ai companiei de leasing.
Economica.net - mar, 31 mai 2016, 12:11
Ţiriac Leasing a finanţat bunuri în valoare de 21 milioane euro, în T1 2016

Pentru 2016, compania estimează o creştere a valorii bunurilor finanţate peste avansul înregistrat la nivelul pieţei şi ţinteşte să se apropie de locul 7 în topul companiilor de leasing financiar, cu o cotă de piaţă de aproximativ 6%.

Din totalul bunurilor finanţate, 80% au fost reprezentate de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare.

‘Ne aşteptăm ca în 2016 să creştem din nou peste nivelul pieţei, bazându-ne atât pe strategia care ne- a condus la performanţele înregistrate anul trecut – extinderea reţelei de sucursale şi identificarea segmentelor ţintă de finanţare -, cât şi pe diversificarea ofertelor pe care le avem în prezent în portofoliu. Mizăm în continuare pe segmentul de retail, cu focus pe finanţarea autovehiculelor – autoturisme şi vehicule sub 3,5 tone, dar şi pe o creştere a finanţării segmentului vehiculelor grele’, arată Mircea Dihel, Director General Ţiriac Leasing, într-un comunicat remis AGERPRES.

Rezultatele înregistrate se datorează, pe de-o parte, creşterii numărului de puncte de lucru din ţară, raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, iar pe de altă parte, maturizării portofoliului de clienţi, precum şi îmbunătăţirii sinergiei la nivelul echipei de vânzări, precizează reprezentanţii companiei.

Ţiriac Leasing şi-a extins reţeaua la nivel naţional, compania are în prezent 9 sucursale, urmărind ca la finalul anului 2016 ponderea volumului de finanţări să fie uşor mai mare în provincie faţă de Bucureşti.

În 2015, Ţiriac Leasing a înregistrat o creştere de 35% a valorii bunurilor finanţate raportat la anul 2014, ajungând la un total cumulat al contractelor de finanţare de 72 milioane euro şi un profit raportat de 2,95 milioane euro.

Din totalul finanţărilor se face remarcat segmentul autoturismelor, care a marcat un avans de 44% faţă de 2014, peste ritmul de creştere înregistrat la nivelul pieţei anul trecut.

Ţiriac Leasing oferă finanţare în sistem leasing financiar pentru toate modelele de autovehicule, de la autoturisme până la flote comerciale, segmentul auto având cea mai mare pondere în structura portofoliului, diferenţa fiind reprezentată de finanţarea de echipamente. Portofoliul de clienţi al Ţiriac Leasing este format atât din companii private, multinaţionale, din sectorul public, cât şi din persoane fizice şi persoane fizice autorizate.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...