Hidroelectrica dă în judecată CEZ şi Transelectrica în cazul penei de curent de miercuri din judeţele Vâlcea şi Argeş

Hidroelectrica va acţiona în instanţă Transelectrica şi CEZ, considerând că cei doi operatori de reţea au încercat să transfere către producătorul hidro o parte din răspunderea pentru producerea penei de curent de miercuri din judeţele Vâlcea şi Argeş, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica, remis, vineri, Agerpres.
Economica.net - vin, 03 iun. 2016, 13:20
Hidroelectrica dă în judecată CEZ şi Transelectrica în cazul penei de curent de miercuri din judeţele Vâlcea şi Argeş

Joi, un comunicat comun al Transelectrica şi CEZ preciza că avaria produsă miercuri la reţeaua de distribuţie a energiei electrice din judeţele Argeş şi Vâlcea a avut loc în condiţiile apariţiei unor fluxuri de putere mari, atât în reţeaua de transport cât şi în reţeaua de distribuţie a energiei electrice, generate de o producţie de energie crescută în centralele hidroelectrice de pe amenajările râurilor Olt Mijlociu, Argeş şi Dâmboviţa, ca urmare a unui nivel crescut de hidraulicitate.

‘Încercarea de a transfera o parte din răspundere pentru incidentul din reţea în sarcina Hidroelectrica este tendenţioasă şi prejudiciabilă, urmând să acţionăm în judecată pe cei doi operatori de transport şi distribuţie pentru prejudiciile materiale şi morale suferite. Exploatarea grupurilor hidroenergetice de pe Olt, Argeş şi Dâmboviţa la putere nominală nu este de natură să producă dezechilibre în reţeaua de transport şi distribuţie. Acest regim de exploatare fiind unul normal atât din punct de vedere tehnico-energetic cât şi comercial. Cei doi operatori au obligaţia de a asigura capacitate de transport şi distribuţie pe un astfel de regim de exploatare pentru orice interval orar din cele 8.760 de ore ale unui an calendaristic şi să asigure şi o rezervă de transport suplimentară peste regimul de exploatare la nominal al tuturor producătorilor şi consumatorilor racordaţi la reţeaua de transport a SEN’, precizează reprezentanţii Hidroelectrica.

Potrivit acestora, informarea comună Transelectrica-CEZ este construită pe un neadevăr.

‘În data de 01.06.2016, Hidroelectrica funcţiona cu amenajarea Olt Mijlociu la o putere de doar 380 MW, mult sub puterea nominală de transport de 450 MW alocată Hidroelectrica. Acest regim de exploatare pentru 1 iunie 2016 a fost notificat Transelectrica cu o zi înainte, respectiv pe 31 mai 2016. Deci fluxurile de putere generate de Hidroelectrica au fost cu 70 MW sub puterea nominală de transport, nefiind de natură să creeze dezechilibre în reţea’, se mai arată în comunicatul producătorului de energie.

Oficialii Hidroelectrica au arătat că, mai mult, ei au ajutat la compensarea dezechilibrelor din reţea, prin pornirea grupurilor neafectate de incident, evitându-se astfel o pană generalizată de curent.

‘O atare dezinformare este de natură să transfere atenţia opiniei publice de la cei în drept responsabili către Hidroelectrica, care nu numai că nu are nicio culpă, dar a şi reacţionat în timp real de la declanşarea avariei în reţeaua de transport şi distribuţie prin pornirea grupurilor de la centralele proprii, neafectate de incident în scopul compensării dezechilibrelor de reţea. Astfel, progresiv într-un interval de circa 6 minute am pornit grupurile hidroenergetice Lotru-Ciunget (510 MW), Răul Mare Retezat (220 MW), Galceag (70 MW), Sugag (70 MW), restabilind deficitul de putere de 380 MW deconectaţi de pe reţeua CEZ şi 100 MW de pe reţeau Transelectrica, evitând astfel o până generalizată de curent, similară cu cea înregistrată în 1977 şi care putea să genereze pagube de miliarde de euro României’, mai precizează oficialii Hidroelectrica.

Reprezentanţii companiei au adăugat că este inadmisibil ca, într-o perioadă în care sunt atenţionări şi notificări de coduri galbene, portocalii şi roşii de depăşire a debitelor multianuale şi de inundaţii pe mai multe bazine hidrografice din ţară, Transelectrica să-şi indisponibilize o linie de 220 KV de la Arefu-Argeş în vederea toaletării copacilor. ‘O astfel de operaţiune se poate efectua în orice alt interval de timp, când nu există atenţionări hidrologice’, mai spun cei de la Hidroelectrica.

Miercuri, în jurul orei 16,00, a avut loc un eveniment în reţeaua de alimentare cu energie electrică din zona judeţelor Vâlcea şi Argeş care a condus la rămânerea fără alimentare cu energie electrică a consumatorilor din zonele de nord ale celor două judeţe, precum şi a marilor consumatori industriali din municipiile Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel.

Valoarea totală a consumului nealimentat a fost de circa 170 MW. Totodată, a fost întreruptă o producţie de circa 630 MW aferentă centralelor hidroelectrice de pe râurile Olt, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi CET Govora.

Joi, Transelectrica şi CEZ au anunţat că avaria produsă miercuri la reţeaua de distribuţie a energiei electrice din judeţele Argeş şi Vâlcea a avut loc în condiţiile apariţiei unor fluxuri de putere mari, atât în reţeaua de transport cât şi în reţeaua de distribuţie a energiei electrice, generate de o producţie de energie crescută în centralele hidroelectrice de pe amenajările râurilor Olt Mijlociu, Argeş şi Dâmboviţa, ca urmare a unui nivel crescut de hidraulicitate.

Totodată, evenimentul s-a produs şi în condiţiile retragerii din exploatare pentru lucrări accidentale a unei linii de înaltă tensiune din reţeaua de transport a energiei electrice. ‘În aceste condiţii, au declanşat o linie de 220 kV din reţeaua de transport a energiei electrice şi unele linii de 110 kV din reţeaua de distribuţie’, explică reprezentanţii Transelectrica.

Aceştia precizează că în perioada imediat următoare CEZ Distribuţie şi Transelectrica vor efectua o analiză comună a evenimentelor şi a cauzelor care au condus la declanşările succesive din reţelele de transport şi de distribuţie pentru a se stabili măsurile care se impun pentru ca astfel de incidente să nu se mai repete.

Totodată, joi seară, cele două companii au revenit cu un comunicat, precizând că ‘apariţia unor fluxuri de putere mari în reţeaua de transport şi în reţeaua de distribuţie a energiei electrice, generate de producţia crescută de energie din centralele hidroelectrice de pe amenajările râurilor Olt Mijlociu, Argeş şi Dâmboviţa ca urmare a nivelului crescut de hidraulicitate, nu reprezintă cauza generatoare a evenimentul, ci doar una din condiţiile care descriu situaţia reală existentă în momentul apariţiei evenimentului’.

‘Interpretarea conform căreia această condiţie reprezintă o atribuire a răspunderii pentru producerea evenimentului către producătorul de energie electrică Hidroelectrica SA aparţine exclusiv unei părţi a presei, în realitate această situaţie nereprezentând un regim de funcţionare în afara limitelor normale. Reiterăm menţiunea că în perioada imediat următoare cei doi operatori de reţea vor efectua o analiză comună a evenimentului care face obiectul informării iniţiale, pentru identificarea cauzelor tehnice care au condus la declanşările succesive din reţelele de transport şi de distribuţie, orice interpretare anterioară rezultatelor acestei analize putând conduce la informarea eronată a opiniei publice’, se mai arată în comunicatul celor două companii.

Te-ar mai putea interesa și
Nuclearelectrica alocă peste 11,3 milioane lei pentru servicii de software
Nuclearelectrica alocă peste 11,3 milioane lei pentru servicii de software
Nuclearelectrica vrea să achiziţioneze servicii de software cu 11,3 milioane lei, fără TVA, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de 24 de luni, potrivit unui anunţ de participare......
Mandatul lui Alexandru Chiriță la conducerea companiei Electrica a fost prelungit până la 31 decembrie 2026
Mandatul lui Alexandru Chiriță la conducerea companiei Electrica a fost prelungit până la 31 decembrie 2026
Consiliul de Administraţie al Societăţii Energetice Electrica a prelungit, până la 31 decembrie 2026, mandatul directorului ...
Bitcoin stabilește un nou maxim istoric, în timp ce creșterea post-electorală continuă
Bitcoin stabilește un nou maxim istoric, în timp ce creșterea post-electorală continuă
Bitcoin a continuat să stabilească noi maxime istorice săptămâna trecută, ajungând la 99.800 de dolari, la mică distanță ...
Molnar (ANRE): Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei
Molnar (ANRE): Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei
Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei, însă lipsa datelor primite de la operatorii de ...