Nou plan al UE pentru limitarea afluxului de migranţi

Comisia Europeană urmează să dezvăluie marţi un nou plan pentru a face faţă afluxului de migranţi în Marea Mediterană, în special din Africa, de unde vine cea mai mare parte a bărbaţilor şi femeilor care au întreprins periculoasa traversare până la coastele UE în ultimele săptămâni, informează AFP.
Economica.net - mar, 07 iun. 2016, 06:00
Nou plan al UE pentru limitarea afluxului de migranţi

Proiectul va fi prezentat în cursul după-amiezii de vicepreşedintele Comisiei Frans Timmermans şi de şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, în faţa eurodeputaţilor reuniţi în sesiune plenară la Starsbourg.

El prevede ‘utilizarea fondurilor europene pentru promovarea investiţiilor private în ţările de origine ale migranţilor, în special în Africa’, potrivit unui document al Parlamentului.

Pentru a facilita trimiterile de migranţi spre ţările lor, când nu pot pretinde statutul de refugiaţi, Comisia intenţionează de asemenea ‘să accelereze negocierea acordurilor de readmitere cu ţările cheie’, africane, dar şi asiatice, ca Pakistanul şi Afganistanul.

Ea urmează, de asemenea, să precizeze căile pentru a promova migraţia legală, în special a candidaţilor cu înaltă calificare.

Propunerile executivului european au scopul să pregătească terenul înaintea summit-ului statelor membre ale UE prevăzut la sfârşitul lui iunie la Bruxelles, în cursul căruia sunt aşteptate noi decizii faţă de criza migratorie.

Ele vizează ‘cauzele profunde’ ale migraţiei, urmărind să le indice africanilor perspective ale viitorului la ei acasă prin finanţarea unor proiecte concrete şi forţând ţările de origine să participe la punerea sub control a fluxurilor spre o Europă destabilizată de criza migratorie.

Această ambiţie a existat şi la summit-ul din La Valetta, care reunise în noiembrie 2015 în Malta conducători ai celor două continente. UE a lansat atunci un fond de 1,8 miliard de euro, care urma să fie completat de statele sale membre.

Dar rezultatele nu sunt încă tangibile. Iar după ce imensul aflux de migranţi venind din Turcia s-a domolit, datorită fragilului acord între Bruxelles şi Ankara încheiat în martie, ruta maritimă dinspre Africa a redevenit principala poartă de intrare în Europa.

Luna aprilie a marcat astfel o cotitură, pentru prima oară după iunie 2015, mumărul migranţilor sosiţi pe mare în Italia fiind mai mare decât al celor veniţi în Grecia.

Contrar migranţilor care trec prin Turcia, în cea mai mare parte sirieni fugind de război, cei peste 47.000 de migranţi sosiţi în Italia din ianuarie până în prezent au statut de migranţi economici, fiind deci – potrivit europenilor – de retrimis acasă

Or, mai puţin de 40 % dintre migranţii ilegali care primesc în UE ordinul să se întoarcă în ţara lor o şi fac efectiv, potrivit unor cifre datând din 2014, în parte din cauza lipsei de cooperare şi a mijloacelor ţărilor de origine de a-şi recupera cetăţenii.

Aflată în prima linie a problemei, Roma este una din capitalele inspiratoare ale noului proiect pe care urmează să-l prezinte Comisia, au asigurat mai multe surse europene, citând planul propus recent de şeful guvernului italian Matteo Renzi, botezat ‘migraţie compactă’.

‘Este necesar un mare pact euro-african în schimbul unor mari investiţii, dar, într-adevăr mari investiţii, pentru că 1,8 miliard de euro promis la La Valetta este prea puţin’, a explicat pentru AFP viceministrul italian Mario Giro, responsabil de probleme africane.

Potrivit lui, Matteo Renzi şi cancelarul Angela Merkel au evocat împreună investiţii structurale în valoare de 10 miliarde de euro în ţările africane de unde provine majoritatea migranţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...