Brexit-ul ar putea submina negocierile dintre Elveţia şi UE pe tema imigraţiei – ministru elveţian

Ministrul de externe elveţian, Didier Burkhalter, a estimat că obiectivul Elveţiei de a-i convinge pe partenerii săi din Uniunea Europeană să-i permită frânarea afluxului de imigranţi dinspre UE ar putea fi subminat dacă britanicii vor vota la referendumul din 23 iunie pentru ieşirea Marii Britanii (Brexit) din blocul comunitar, relatează marţi agenţia Reuters.
Economica.net - mar, 07 iun. 2016, 09:54
Brexit-ul ar putea submina negocierile dintre Elveţia şi UE pe tema imigraţiei - ministru elveţian

Berna are termen până în februarie 2017 pentru a transpune în practică rezultatele referendumului din 2014, cu caracter obligatoriu, privind limitarea afluxului de imigranţi în Elveţia, unde un sfert din populaţie o reprezintă deja străinii.

Elveţia trebuie să negocieze o soluţie de compromis cu Bruxellesul, care a insistat că nu poate tolera nici un impediment faţă de libertatea de circulaţie a persoanelor prevăzută în acordurile bilaterale. Negocierile au fost suspendate până la referendumul din 23 iunie din Regatul Unit.

Într-un interviu la televiziunea elveţiană SRF difuzat marţi, Burkhalter a afirmat că Berna a convenit cu ţările mari din UE să demareze negocieri intense imediat după referendumul din 23 iunie, în scopul de a se ajunge la un acord în această vară care să poată fi prezentat în parlament.

Dacă Marea Britanie va decide totuşi să iasă din blocul comunitar, UE ar trebui să fie preocupată de consecinţele deciziei. ”Va fi o problemă, deoarece, dacă UE face din aceste discuţii o prioritate, va fi greu pentru noi să găsim o soluţie”, a mai spus şeful diplomaţiei elveţiene.

Aplicarea unor măsuri unilaterale de frânare a imigraţiei ar putea submina o serie de acorduri economice bilaterale dintre Elveţia şi blocul comunitar, ce includ libera circulaţie şi care pot rămâne sau pot cădea împreună.

Guvernul elveţian estimează că pierderea acordurilor cu UE ar putea determina o reducere a randamentului cu circa 7% din PIB până în 2035. Reprezentanţi de seamă ai mediului de afaceri au indicat, de asemenea, că le va fi mai greu să găsească personal calificat.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PNL a pierdut politic, fiindcă a făcut o coaliţie cu PSD....
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...