Percheziţii DNA la patru spitale din Capitală

Procurorii DNA efectuează joi percheziţii la patru spitale din Capitală, într-un dosar în care prejudiciul, până în prezent, este de 2,6 milioane de euro, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
Economica.net - joi, 09 iun. 2016, 07:01
Percheziţii DNA la patru spitale din Capitală

Potrivit surselor citate, au loc percheziţii la Institutul Clinic Fundeni, Institutul Oncologic ”Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”, Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar Arseni”, Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”.

Sursele citate au precizat că au loc percheziţii la Institutul Clinic Fundeni, în biroul managerului – dr. Carmen Orban şi în cel al Emiliei Grigore; la Institutul Oncologic ”Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”, în biroul managerului – conf. dr. Dan Nicolae Straja şi biroul şefului de Serviciu Anatomie – Patologică – dr. Mădălina Gabriela Radu; la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar Arseni”, în biroul managerului Bogdan Păltineanu, iar la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”, în biroul Elenei Postolache – şef laborator şi în birourile utilizate de Serviciul Achiziţii.

Procurorii efectuează joi percheziţii în 13 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care patru reprezintă sediile unor instituţii publice, într-un dosar privind fapte comise în perioada 2008 – 2016, informează DNA.

‘Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2008 – 2016. În cursul zilei de 9 iunie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 13 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care patru reprezintă sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale’, se arată într-un comunicat al DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...