Carburanţii s-au scumpit cu aproape 5% în ultima lună în România, mai mult decât în ţările vecine

Preţurile la carburanţi au crescut în România mai mult decât în statele vecine care sunt şi ele membre UE. Motorina s-a scumpit cel mai mult.
Economica.net - vin, 10 iun. 2016, 21:06
Carburanţii s-au scumpit cu aproape 5% în ultima lună în România, mai mult decât în ţările vecine

Preţul mediu al benzinei vândute în România era, la data de 6 iunie, de 5,05 lei pe litru, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a preţurilor carburanţilor al Comisiei Europene. Potrivit calculelor ECONOMICA.NET, preţul este cu 3,4% mai mare decât cel înregistrat cu o lună în urmă. Preţul mediu al motorinei, cel mai folosit carburant din România, a fost de 4,97 lei pe litru, cu 4,7% mai mult decât cu o lună în urmă.

Creşterile din România sunt mai mari decât cele din cele două state vecine nouă, care sunt şi membre ale Uniunii Europene, Bulgaria şi Ungaria. În Ungaria, preţul benzinei a crescut cu 3,1%, iar în Bulgaria cu doar 2,1%, potrivit calculerlor noastre pe baza preţurilor exprimate în moneda locală. Motorina s-a scumpit cu 4,5% în Ungaria şi cu doar 0,4% în Bulgaria.

Comparat cu media creşterilor de preţ din cele 28 de state member ale Uniunii Europene, România iese din nou în faţă. Benzina s-a scumpit la noi cu 3,4%, în timp ce media UE a fost de doar 2,9%, iar la motorină procentul de creştere de preţ de 4,7%, de la noi, este identic cu cel de la nivelul blocului comunitar.

Creşterea preţurilor la carburanţi este generată de scumpirea din ultima perioadă a ţiţeiului. La finalul lunii trecute, preţul ţiţeiului Brent a depăşit pragul psihologic de 50 de dolari pentru ca, la jumătatea acestei săptămâni, să ajungă la cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni.

Piaţa carburanţilor din România este dominată de patru mari companii, OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol, primele trei având, pe lângă reţele de benzinării, şi rafinării în România. 

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Grupul Bosch va reduce programul de lucru pentru aproape 10.000 dintre angajații săi din Germania
Pe lângă concedierea a mii de angajaţi, gigantul din domeniul ingineriei Robert Bosch va reduce şi orele de lucru pentru unii din angajaţii săi din Germania, în vederea reducerii costurilor,......
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care este explicația
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) și-a majorat capitalul social prin înglobarea rezervelor .
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi ...
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...