De asemenea, agenţia a confirmat calificativul pe termen scurt în valută la ”F3” şi ratingul pentru creditele pe termen lung în valută la ”BBB minus”, perspectiva asociată fiind stabilă.
Revizuirea în creştere a perspectivei ratingului reflectă opinia Fitch potrivit căreia performanţa operaţională solidă a Braşovului se va stabiliza pe termen mediu, sprijinind capacitatea robustă de autofinanţare. Agenţia atrage atenţia asupra riscurilor ce derivă de pe urma datoriei ridicate a Centrale Electrica de Termoficare SA, fostului furnizor de energie termică, care în prezent se află în proces de reorganizare.
Fitch se aşteaptă ca bilanţul operaţional al oraşului Braşov să rămână solid în 2015-2018, în medie de 20% din venitul operaţional. Aceste rezultate ar trebui să fie suficiente pentru menţinerea nivelului actual al datoriei, apreciază agenţia.
Nivelul bilanţului va fi sprijinit de adoptarea unor măsuri de control al costurilor de către autorităţilor locale şi de majorarea veniturilor din taxe, sprijinite de creşterea economiei României, estimată de agenţie la 3,7% în 2015.