Timbrul de mediu a fost declarat ilegal, săptămâna trecută, de CEJ. Ce trebuie să facă proprietarii

Proprietarii care și-au înmatriculat mașinile după 2013 și au fost nevoiți să plătească timbrul de mediu trebuie să dea în judecată Administrația Finanțelor Publice unde au achitat suma.
Economica.net - lun, 13 iun. 2016, 11:35
Timbrul de mediu a fost declarat ilegal, săptămâna trecută, de CEJ. Ce trebuie să facă proprietarii

Situația 1. Mașină înmatriculată după 2013

După terminarea procesului, banii se vor recupera integral, în termen de 45 de zile de la depunerea sentinței definitive, la sediul Finanțelor, explică avocatul Coltuc. ‘Ordonanța nr. 8, care face referire la plata în tranșe, nu se aplică timbrului de mediu, pentru că face referire doar la cele trei taxe declarate deja incompatibile cu Dreptul Uniunii Europene, respectiv taxa de primă înmatriculare, taxa pe poluare și taxa pe emisii poluante’, specifică avocatul Coltuc.

Curtea Europeană de Justiție are în lucru și o cauză privind această ordonanță, iar judecătorii se vor pronunța în 30 iunie pe marginea legalității acesteia.

Situația 2. Dosar în lucru

Proprietarii care au început procedurile de înmatriculare, dar nu au plătit încă timbrul de mediu, au două variante de rezolvare a situației. Pentru că, în acest moment, legislația din România nu a abrogat taxa, proprietarii trebuie fie să plătească banii și să și-i recupereze ulterior, fie să obțină o sentință judecătorească prin care statul să fie obligat să primească dosarul fără chitanța respectivă. Chiar dacă decizia Curții Europene este definitivă, funcționarii români nu au încă o lege internă care să abroge timbrul de mediu, așadar nu pot primi dosarul decât dacă acesta conține chitanța sau decizia judecătorească pe numele dumneavoastră.

Cea mai simplă și rapidă metodă este aceea de a plăti timbrul de mediu. Imediat după înmatriculare, proprietarii se pot îndrepta, în instanță, împotriva Administrației Finanțelor Publice. Potrivit avocaților, procesele durează aproximativ 6 luni, incluzând și recursul, după care banii vor fi restituți.

A doua variantă este ca proprietarul să dea în judecată statul român și, pe baza acestui proces, să obțină numere provizorii de înmatriculare. După ce procesul va fi câștigat, sentința ține loc de chitanță și poate fi depusă la dosar, iar proprietarul nu mai trebuie să plătească timbrul de mediu. Totuși, numerele provizorii nu pot fi eliberate, potrivit legii, decât pentru 3 luni, iar procesul poate dura 6-7 luni. Șoferul riscă, astfel, să stea câteva luni cu mașina în garaj.

Situația 3. Mașină care urmează să fie înmatriculată

Proprietarii care încă nu au început demersurile pentru întocmirea dosarului de înmatriculare au la îndemână cele două variante prezentate la Situația 2.

‘Cea mai eficientă metodă este cea a achitării timbrului de mediu. Banii se vor recupera cu siguranță, iar statul român trebuie să îi returneze cu dobândă. Procesele fiind de scurtă durată, nici dobânda nu este semnificativă, însă trebuie luată în calcul’, mai spune avocatul Coltuc Marius.

Unde a greșit România

Potrivit deciziei din 9 iunie a Curții Europene de Justiție, perceperea unei taxe auto nu contravine, în esență, Dreptului european. Magistrații europeni au atras însă atenția României că a stipulat o prevedere greșită — scutirea de la plata timbrului a celor care au plătit, anterior, una dintre formele taxei auto. Pentru că CEJ s-a pronunțat privind ilegalitatea acestora, proprietarii români nu pot fi scutiți de plata timbrului. Dacă legislația din România va îndrepta această prevedere, este foarte posibil ca timbrul de mediu să fie reintrodus, cu o formulă care să fie acceptată de Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...