Dragu: Nu putem aplica reducerea CAS cu cinci puncte procentuale. Impactul măsurii ar fi de 7,7 miliarde lei

Reducerea contribuţiilor sociale cu 5 puncte procentuale ar costa bugetul 7,7 miliarde de lei şi nu există loc în 2017 pentru o astfel de măsură, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.
Economica.net - mar, 14 iun. 2016, 11:52
Dragu: Nu putem aplica reducerea CAS cu cinci puncte procentuale. Impactul măsurii ar fi de 7,7 miliarde lei

‘Am făcut un calcul de impact. Ar costa bugetul 7,7 miliarde de lei (aplicarea acestei măsuri – n. r.) Este o sumă foarte mare şi, pentru bugetul din 2017, deficitul bugetar este destul de mare. Noi trebuie să începem acest proces de consolidare fiscală graduală şi nu avem loc pentru o reducere a veniturilor atât de mare’, a explicat Anca Dragu.

Potrivit prognozelor Ministerului Finanţelor Publice, anul viitor deficitul bugetar va fi sub 3%, în jur de 2,8% din PIB pe ESA, iar în 2016 este 2,95%. În aceste condiţii, Anca Dragu susţine că o decizie a Guvernului în abordarea acestei situaţii va fi luată după ce va apărea forma finală a legii privind reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a explicat că estimările Comisiei Europene arată un deficit ceva mai mare decât cel estimat pe plan intern, care provine dintr-o diferenţă a cadrului economic.

‘Din estimarea noastră, pentru anul anul viitor deficitul bugetar va fi 2,8%, poate 2,85%, cu măsurile prevăzute în Codul Fiscal pentru 2017, dar fără măsura de reducere a contribuţiilor de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale, care nu este inclusă în deficitul bugetar pentru 2017’, a subliniat Anca Dragu.

În schimb, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, susţine că era mai potrivită măsura de reducere de CAS decât a cotei TVA în 2017 cu încă un punct procentual, în condiţiile în care consumul a crescut în primul trimestru cu circa 10% în termeni reali, iar salariile din economie au avansat cu 12%.

‘Am văzut că Senatul a aprobat ieri (luni, 13 mai – n. r.) o nouă reducere a CAS cu cinci puncte procentuale. Este o măsură corectă, dar venită la un moment nepotrivit. În loc de reducerea atât de agresivă a TVA ar fi fost potrivită mult mai mult o reducere a CAS, dacă tot credeam că avem un spaţiu fiscal de folosit. Din păcate, acum, reducerea de CAS, trebuie spus foarte ferm, cu un impact bugetar estimat de circa 7 miliarde lei, nu are loc în buget. Este evident pentru oricine, în condiţiile în care avem deja proiecţie de peste 3% la deficitul bugetar pe anul viitor, cu măsurile care sunt legiferate în acest moment’, a subliniat Ionuţ Dumitru.

Senatul a adoptat luni propunerea legislativă privind reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale – 2 puncte la angajator şi 3 la angajat.

Proiectul a fost adoptat cu 67 de voturi ”pentru”, 23 ”împotrivă” şi o abţinere. Raportul Comisiei de buget a fost de respingere, dar nu a întrunit voturile necesare. Guvernul a avut un punct de vedere negativ în privinţa acestui proiect.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...