FMI: Salariul minim în România a crescut mai repede decât productivitatea muncii şi afectează competitivitatea firmelor

Creşterea salariului minim în România a fost mai rapidă decât productivitatea muncii şi are ca efect scăderea competitivităţii firmelor, descurajarea investiţiilor şi a angajaţilor în a se perfecţiona, susţine reprezentantul rezident al Fondului Monetar Internaţional pentru România şi Bulgaria, Alejandro Hajdenberg, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mar, 14 iun. 2016, 14:53
FMI: Salariul minim în România a crescut mai repede decât productivitatea muncii şi afectează competitivitatea firmelor

‘Creşterea salariului minim are ca efect scăderea competitivităţii externe, descurajarea investiţiilor străine, iar ecartul dintre cei care câştigă salariul minim şi ceilalţi salariaţi se îngustează, fapt care poate descuraja angajaţii să facă eforturi progresiv, dacă apreciază că munca lor nu merită făcută, din cauza diferenţei mici de salarii. Practic, nu câştigi mai mult dacă studiezi mai mult sau investeşti mai mult, lucru care descurajează efortul de a excela’, a explicat marţi Alejandro Hajdenberg, în cadrul unei dezbateri organizată de Ministerul Finanţelor Publice.

În plus, reprezentantul FMI apreciază că majorarea salariului minim poate genera trecerea angajaţilor în economia subterană, respectiv nedeclararea în întregime a veniturilor şi neplata impozitelor.

‘În cazul României, creşterea salariului minim a avut un impact tot mai mare asupra salariului real în economie. Atunci când salariul minim creşte, firmele se pot ajusta fie prin creşterea preţurilor, fie prin reducerea numărului de salariaţi, a costurilor nesalariale sau prin acceptarea unor profituri mai mici. Problema este că, pentru o companie care este expusă competiţiei internaţionale, este foarte greu să-şi ajusteze preţurile, prin urmare acest lucru va avea un impact negativ asupra competitivităţii.
Impactul negativ al creşterii salariului minim devine şi mai negativ atunci când ajunge să aibă o pondere între 25% şi 45% din salariul mediu, iar în România este aproape de 45%, aşa că se află încă în interiorul acestui interval’, a mai spus reprezentantul FMI. 

Potrivit acestuia, stabilirea salariului minim trebuie depolitizată, să fie bazată pe o evaluare atentă a argumentelor pro şi contra. ‘Acelaşi salariu minim nu este potrivit pentru toate regiunile, întrucât diferite părţi ale ţării se află la niveluri diferite de dezvoltare, astfel că salariul minim ar trebui să fie diferit. De asemenea, salariul minim în sine nu poate să rezolve problemele legate de sărăcie, aşa că trebuie să existe o abordare mai comprehensivă’, a subliniat Hajdenberg. 

El a adăugat că România a avut, până nu de mult, un salariu minim la un nivel mediu în Uniunea Europeană, însă după creşterea din luna mai, la 1.250 de lei, a depăşit media din statele UE. 

În plus, oficialul FMI a precizat că salariul minim a crescut mai repede decât productivitatea muncii dar, cu toate acestea, impactul asupra pieţei muncii a fost semnificativ. De exemplu, participarea la piaţa muncii a rămas constantă, dar angajarea a crescut pe toate sectoarele economiei, iar munca pe contract full-time a crescut. 

O altă consecinţă a majorării rapide a salariului minim este, potrivit oficialului FMI, că o mai mare parte a angajaţilor câştigă salariul minim, astfel că a crescut foarte mult numărul celor care beneficiază de acest nivel de salarizare. În acelaşi timp, s-a produs o creştere în inegalitatea veniturilor, dar nivelul sărăciei nu s-a redus. 

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...