CNIPMMR: Efectele Formularului 088 pentru TVA sunt negative pentru 97% dintre IMM-uri

Efectele Formularului de înregistrare în scop de TVA (088) şi ale procedurii evaluării intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA sunt considerate negative de 97% dintre micii întreprinzători, a afirmat, marţi, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o conferinţă de specialitate, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 14 iun. 2016, 20:16
CNIPMMR: Efectele Formularului 088 pentru TVA sunt negative pentru 97% dintre IMM-uri

‘Principalele dificultăţi întâmpinate de IMM-uri ţin de birocraţia excesivă (95%), lipsa transparenţei criteriilor de evaluare (80%), neclarităţi în procedura de evaluare (75%), lipsa motivării în fapt şi în drept a deciziei de neîndeplinire a criteriilor (22%). Propunem ca Formularul 088 să fie înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind intenţia contribuabilului de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA, care să se completeze electronic şi să se depună online’, a spus Florin Jianu.

Acesta a precizat că societăţile care depăşesc plafonul de scutire a plăţii TVA, de 220.000 lei, stabilit prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, sunt de drept plătitoare de TVA, iar parcurgerea unei proceduri de evaluare a intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA este justificată.

După 6 luni de la intrarea în vigoare a Codului fiscal, CNIPMMR a realizat, în perioada 16 mai – 13 iunie 2016, un sondaj privind modul de implementare şi efectele Formularului 088, precum şi ale procedurii evaluării intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA.

Conform sondajului, micii întreprinzători au solicitat adoptarea de măsuri legislative şi administrative pentru rezolvarea problemelor semnalate, susţinând necesitatea înlocuirii pentru IMM-uri a Formularului 088 cu o ‘Declaraţie pe propria răspundere privind intenţia contribuabilului de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA’, care să se completeze electronic şi să se depună online (95%), reducerea şi simplificarea procedurilor administrative, cu implementarea principiului ‘Only once’, astfel ca întreprinderile să nu fie supuse de mai multe ori la declaraţii şi proceduri administrative pentru aceleaşi date şi acelaşi subiect (80%).

Întreprinzătorii au solicitat şi eliminarea neclarităţilor din procedură, astfel încât liberul arbitru al Fiscului să nu se poată transforma în abuz (75%).

Te-ar mai putea interesa și
Un nou record pentru cacao. Cel mai mare preţ din istorie: 12.163 de dolari pe tonă
Un nou record pentru cacao. Cel mai mare preţ din istorie: 12.163 de dolari pe tonă
Cotaţiile futures la cacao au atins miercuri un nou maxim istoric, de peste 12.000 de dolari pe tonă, la bursa de la New York, odată cu intensificarea îngrijorărilor cu privire la diminuarea......
Record pentru Europa. Companiile din UE au depăşit pentru prima dată în ultimii 10 ani pe cele din SUA şi China, la nivelul investiţiilor în cercetare şi dezvoltare
Record pentru Europa. Companiile din UE au depăşit pentru prima dată în ultimii 10 ani pe cele din SUA şi China, la ...
Industria europeană şi-a sporit anul trecut investiţiile în cercetare şi dezvoltare (R&D) cu 9,8%, depăşind creşterea ...
60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners
60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners
5 to go, cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și cea mai accesată franciză din România, a anunțat că fondurile ...
Adaos comercial plafonat până în 30 iunie 2025. Ministrul Agriculturii a anunțat Guvernul că va prelungi termenul pentru încă șase luni
Adaos comercial plafonat până în 30 iunie 2025. Ministrul Agriculturii a anunțat Guvernul că va prelungi termenul pentru ...
Ministrul Florin Barbu a anunțat în cadrul Ședinței de Guvern de astăzi că va prelungi până în data de 30 iunie ...