Ministerul Energiei susţine că preţurile reglementate la gaze ar trebui păstrate până în 2021

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) ar trebui să reglementeze preţurile finale la gaze pentru consumatorii casnici până în 2021, aşa cum prevede calendarul de liberalizare, pentru a păstra un control inclusiv la nivelul costurilor, a declarat Aristotel Jude, secretar de stat din Ministerul Energiei.
Economica.net - mie, 15 iun. 2016, 12:15
Ministerul Energiei susţine că preţurile reglementate la gaze ar trebui păstrate până în 2021

‘Susţinem soluţia de livrare a gazelor naturale către clienţii casnici în baza unor preţuri finale reglementate de ANRE până la data de 30 iunie 2021, pentru că astfel considerăm că se asigură condiţiile unui control al ANRE asupra preţului final de comercializare a gazelor naturale către clienţii casnici, control care ar trebui realizat şi la nivelul costurilor, inclusiv a celui reprezentat de preţul de achiziţie a gazelor naturale, care va trebui justificat de furnizor ca unul obţinut în condiţii de transparenţă’, a spus Jude, prezent la Forumul Energetic Regional FOREN.

Actualul calendar de liberalizare prevede eliminarea totală a tarifelor reglementate la gaze pentru clienţii casnici la 30 iunie 2021.

Jude a adăugat că ministerul are în plan modificarea Legii 123/2012, (legea-cadru în sectorul energiei electrice şi a gazelor naturale – n.r.), astfel încât producătorii să fie obligaţi vândă pe bursa de profil peste 40% din cantitatea totală de gaze, în acest fel urmând să fie stabilit un preţ real pe piaţa gazelor.

‘Vom veni cu un proiect de modificare a legii 123, intenţionând să adăugăm la acest proiect de modificare a legii prevederi legale care să instituie obligaţia producător de a încheia în fiecare an calendaristic contracte pe pieţe centralizate din România transparent şi nediscriminatoriu pentru vânzarea unei cantităţi minime anuale din producţia proprie care nu poate fi mai mică de 40% din cantitatea de gaze vândută în anul respectiv. Totodată, intenţionăm să propunem instituirea obligaţiei ca fiecare furnizor de gaze să fie obligat să încheie în fiecare an calendaristic contracte pe pieţele centralizate din România, transparent şi nediscriminatoriu, pentru cumpărarea unei cantităţi minime de gaze naturale care nu poate fi mai mică de 40% din cantitatea de gaze naturale achiziţionată de furnizori în anul calendaristic respectiv’, a precizat Jude.

El a subliniat că este necesar ca aceste obligaţii să fie prevăzute în lege, întrucât legislaţia elaborată în acest sens de ANRE nu a stimulat tranzacţionarea de gaze pe bursă.

‘Considerăm că este esenţial ca aceste obligaţii să existe în prevederile legii 123 având în vedere că prin legislaţia subsecventă elaborată de ANRE nu a asigurat în mod real stimularea tranzacţionării pe pieţe centralizate. Prin impunerea acestei obligaţii, coroborat cu prevederile care reglementează atribuţiile ANRE, se vor asigura condiţiile de acces a întreprinderilor de pe piaţa de gaze naturale, se vor stimula tranzacţiile pe pieţele centralizate, se vor asigura condiţiile unei concurenţe reale pe piaţa gazelor naturale şi se va putea stabili un preţ real al gazelor. Preţ real, fără de care nu se va putea asigura nicio ipoteză de lucru în sustenabilitatea procesului de eliminare a preţului reglementat al gazelor naturale’, a arătat oficialul ministerial.

Jude a declarat, anterior, că Ministerul Energiei nu a primit de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) nicio solicitare pentru abrogarea sau modificarea calendarului de liberalizare, ci doar o adresă, datată 10 iunie 2016, prin care aceasta solicită reevaluarea preţurilor de producţie internă prevăzute în calendar.

Aceasta în contextul în care, pe 12 mai, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a afirmat că a solicitat Ministerului Energiei abrogarea de la 1 iulie a Hotărârii de Guvern nr. 488/2015, prin care a fost instituit calendarul de liberalizare a pieţei gazelor naturale pentru populaţie.

‘Ministerul Energiei a primit din partea ANRE vineri, 10 iunie 2016, o adresă care are în anexă o analiză care vizează piaţa gazelor naturale. Pentru a corecta informaţiile din spaţiul public, fac precizarea că, până la primirea adresei, ANRE nu a solicitat oficial Ministerului Energiei, prin transmiterea unei adrese, analiza sau modificarea, după caz, a calendarului prevăzut de HG 488/2015. Astfel, informaţiile din spaţiul public conform cărora Ministerul Energiei a primit solicitări din partea ANRE în acest sens înainte de data de 10 iunie 2016 sunt complet eronate’, a precizat secretarul de stat.

Potrivit acestuia, prin adresa din 10 iunie 2016, ANRE a prezentat o analiză a preţurilor la gazele naturale din producţia internă, a preţurilor medii ponderate din import şi a preţurilor aferente principalelor hub-uri europene.

‘Pentru a lipsi de orice interpretare, fac precizarea că nici prin adresa din 10 iunie 2016 ANRE nu a propus concret, prin propuneri determinate de preţ, amendarea calendarului prevăzut de HG 488/2015. Cu alte cuvinte, prin această adresă, ANRE a arătat Ministerului Energiei doar că apreciază ca rezonabilă o reevaluare a preţurilor din producţia internă cuprinsă în calendarul prevăzut de HG 488, fără a preciza concret şi determinat care este în opinia ANRE preţul corect al producţiei interne destinat populaţiei şi producătorilor de energie termică pentru cantităţile necesare producerii de energie termică destinate consumului populaţiei. Concluzionez, mai mult decât atât, că până la această dată niciodată ANRE nu a solicitat Ministerului Energiei sau Guvernului abrogarea HG 488/2015’, a completat Jude.

Potrivit acestuia, din analiza primită de la ANRE, ca o concluzie primară, preţul gazelor naturale de producţie internă, chiar dacă va creşte de la 60 de lei la 66 de lei pe MWh de la 1 iulie, nu va fi mai mare decât preţul gazelor curente de import.

‘Personal, nu consider corect să punem presiune pe întreaga producţie internă curentă din România doar pentru a face sustenabilă o activitate din sector, fie că este activitate de înmagazinare, de distribuţie sau transport, pentru că, în acest mod, prin a pune presiune administrativă în ceea ce priveşte determinarea unui preţ al producţiei interne doar pentru a face sustenabil un tarif de înmagazinare, riscăm să ne îndepărtăm de la fondul corect al problemei. ANRE ar trebui să susţină eficientizarea şi sustenabilitatea tarifelor de înmagazinare, distribuţie sau transport, în general a activităţilor reglementate, inclusiv preţul final reglementat al gazelor naturale, nu să le facă rentabile şi sustenabile prin presiuni exercitate asupra preţului producţiei interne’, a mai spus secretarul de stat.

Jude a arătat că, potrivit rapoartelor ANRE, tarifele de distribuţie, înmagazinare şi transport reprezintă mai mult de jumătate din preţul final al gazelor.

‘În susţinerea afirmaţiei, putem observa că există furnizori care furnizează gaze naturale consumatorului casnic la preţ final reglementat de aproximativ 127 lei pe MWh, în condiţiile în care ANRE a publicat în raportul de monitorizare aferent lunii decembrie 2015 un preţ mediu ponderat al gazelor naturale fără tarife, înmagazinare, transport şi distribuţie, de aproximativ 60 de lei pe MWh. Aceasta este realitatea pe care ne-o arată datele analizate pe site-ul ANRE, unde nu există date aferente anului 2016’, a subliniat oficialul ministerial.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, a declarat, luni, la Forumul Energetic Regional FOREN 2016, că gazele de import vor avea la iarnă un preţ cu 20% mai mic decât cele din producţia internă înmagazinată, astfel că s-ar putea ajunge la situaţia în care vom prefera să importăm peste 30% din consum şi să nu mai utilizăm gaze din depozite.

Potrivit acestuia, în cazul în care de la 1 iulie va exista o creştere de 10% la preţul de producţie internă, aşa cum prevede actualul calendar de liberalizare, furnizorii de gaze pentru consumatorii casnici vor fi obligaţi să realizeze un coş de gaze care să aibă cel mai mic preţ. Practic, se poate ajunge şi la 70% import, dacă în acest fel coşul va fi cel mai ieftin, a susţinut preşedintele ANRE.

De asemenea, la mijlocul lunii mai, Niculae Havrileţ anunţa că Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a solicitat Ministerului Energiei abrogarea, de la 1 iulie, a Hotărârii de Guvern prin care a fost instituit calendarul de liberalizare a pieţei gazelor naturale pentru populaţie. Havrileţ a arătat că, potrivit calendarului de liberalizare, la 1 iulie se prevede o creştere a preţurilor reglementate de 10%, de la 60 de lei pe MWh la 66 de lei pe MWh. Însă, acest lucru ar însemna ca preţul reglementat să devină mai mare decât cel de pe piaţa liberă, care este de circa 63 de lei pe MWh.

Te-ar mai putea interesa și
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 5,81% pe an, de la 5,75% pe an în şedinţa precedentă,......
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...