Cea de-a XV-a ediţie a conferinţei Realty, eveniment dedicat industriei imobiliare, a fost organizată, joi, în Capitală.
Structurată pe cele patru mari segmente ale industriei imobiliare – ‘birouri’, ‘retail’, ‘industrial’ şi ‘rezidenţial’, evenimentul s-a dorit o platformă pentru discuţii despre noile trenduri şi cele mai interesante subiecte ale industriei, precum şi pentru crearea unui mediu favorabil networkingului şi oportunităţilor de business.
Experţii prezenţi la conferinţă au precizat că este nevoie de personalizarea clădirilor dar şi a serviciilor pentru ca noile spaţii de birouri să fie atractive. Bucureştiul are totuşi un stoc de birouri mic faţă de necesitatea companiilor, în special din punct de vedere al amplasării şi al acreditării drept clădiri verzi.
Dezvoltatorii au spus că, în prezent, nu se poate vorbi de un profil al clientului, că există mai degrabă zone dedicate unor activităţi. Cele mai multe companii care doresc spaţii noi, de calitate, provin din zona bancară, IT, energie, utilităţi, avocatură. Clienţii au devenit mai pretenţioşi care ştiu ce vor şi vor în special calitate au spus reprezentanţii companiilor imobiliare.
Cu 17 proiecte ce au un volum record de aproximativ 350.000 mp de spaţii noi programate pentru finalizare anul acesta doar în Bucureşti, capacitatea de absorbţie a pieţei rămâne ridicată. Dezvoltatorii au cerut, cu acest prilej, o mai bună colaborare cu autorităţile locale pentru a avea proiecte cu infrastructură bună.