Vladimir Putin recunoaşte că SUA sunt probabil singura superputere a lumii

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat vineri că recunoaşte că Statele Unite ale Americii (SUA) sunt probabil singura superputere a lumii şi s-a arătat gata să coopereze cu indiferent cine va câştiga preşedinţia americană, relatează agenţia Reuters.
Economica.net - sâm, 18 iun. 2016, 14:42
Vladimir Putin recunoaşte că SUA sunt probabil singura superputere a lumii

Declaraţiile lui Putin survin după o perioadă tensionată în relaţiile dintre SUA şi Rusia, relaţii ce au fost afectate de dezacorduri în legătură cu chestiuni precum cele referitoare la Ucraina şi Siria.

Putin a reiterat criticile în legătură cu ceea ce el consideră a fi un rol greşit al SUA în problemele Ucrainei şi a arătat că se opune la ceea ce el apreciază a fi eforturile SUA de a împiedica Rusia să-şi redreseze relaţiile cu Uniunea Europeană.

Liderul de la Kremlin a făcut însă şi aprecieri pozitive la adresa SUA. ”America este o mare putere, astăzi probabil singura superputere. Recunoaştem aceasta”, a declarat Putin, la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg. ”Dorim şi suntem gata să cooperăm cu Statele Unite”, a adăugat el.

Întrebat despre Donald Trump, Putin a părut că minimalizează comentariile pozitive pe care el le-a făcut despre candidatul prezidenţial republican din SUA în trecut, spunând că ele au fost greşit interpretate.

În decembrie 2015, Putin afirma despre Trump că este ”foarte flamboaiant”, ”foarte talentat” şi ”un lider absolut în cursa prezidenţială” din SUA. Aceste comentarii, împreună cu aprecierile pozitive ale lui Trump despre Putin, au alimentat speculaţiile potrivit cărora Kremlinului i-ar conveni ca Trump să ajungă la Casa Albă.

Dar, vineri, Putin a afirmat că a spus despre Trump doar că este ”flamboaiant”. ”Este, nu-i aşa ?”, a declarat Putin zâmbind. ”N-am făcut nici o altă apreciere despre el”, a adăugat liderul rus.

Vladimir Putin a precizat că salută dorinţa lui Trump de a restabili relaţiile dintre SUA şi Rusia. ”Ce-i rău în asta?”, s-a întrebat Putin, stârnind aplauze în rândul audienţei.

El a părut totuşi dornic să nu dea impresia că ia partea vreunui candidat şi a vorbit despre ”relaţiile sale calde” cu fostul preşedinte american Bill Clinton, a cărui soţie, Hillary, candidează pentru funcţia de la Casa Albă.

Putin a spus că este recunoscător pentru atenţia şi respectul pe care Bill Clinton le-a arătat faţă de Rusia şi faţă de el şi că are mai puţine de spus despre Hillary Clinton, cu care n-a lucrat niciodată direct.

Te-ar mai putea interesa și
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia......
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...