Care este deficitul de cont curent al României în intervalul 2011-2012

Proiecţia de deficit de cont curent pentru România, în intervalul 2011 - 2012, este de 4,25 la sută din PIB, potrivit memorandumului tehnic de înţelegere elaborat de Fondul Monetar Internaţional după cea de-a treia evaluare a acordului cu România, şi publicat marţi, cu o zi înainte de începerea unei noi misiuni de evaluare la Bucureşti a delegaţiei FMI condusă de Jeffrey Franks.
Economica.net - mar, 24 ian. 2012, 08:37

„Este de aşteptat ca recenta creştere puternică a exporturilor, în special a exporturilor de automobile şi în sectorul agricol, să îmbunătăţească balanţa comercială pentru 2011. Exporturile nete în 2012 ar urma să rămână în mare măsură stabile, iar cererea de importuri urmează să încetinească, concomitent cu creşterea exporturilor”, arată scrisoarea.

 

Proiecţia pentru sectorul privat arată o rostogolire a datoriilor pe termen scurt. Fluxurile de investiţii străine directe se vor consolida cu sprijinul veniturilor din privatizare. Scenariile de bază arată că nu vor apărea noi deficite de finanţare.

 

Experţii Fondului Monetar Internaţional vor avea marţi o serie de discuţii tehnice cu autorităţile din România, misiunea FMI urmând să înceapă, oficial, miercuri cea de-a patra evaluare a acordului cu România.

 

Reprezentanţii FMI se vor afla la Bucureşti în perioada 25 ianuarie – 6 februarie 2012, potrivit unui anunţ făcut pe 11 ianuarie de reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, Tonny Lybek.

 

Alături de echipa FMI se vor afla şi echipele de negociatori ale Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

 

 

Misiunea anterioară a delegaţiei comune a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a avut loc în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie 2011, pentru a treia evaluare a politicilor bugetare în cadrul acordului stand-by de tip preventiv cu România.

 

La încheierea misiunii de la finele anului trecut, Jeffrey Franks, a apreciat că autorităţile au reuşit să îndeplinească toate condiţionalităţile cerute de Fond şi se află în parametri stabiliţi cu acesta.

 

Acordul Stand-By dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI.

 

Noul acord cu FMI va dura 24 de luni, urmând să se deruleze concomitent cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro, precum şi cu un împrumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondială.

 

Fiind vorba despre un acord de tip preventiv, banii de la FMI pot fi traşi numai în cazul unei situaţii excepţionale, cum ar fi un atac speculativ asupra leului, declanşat de o criză în regiune, concretizat printr-o pierdere masivă de rezerve şi de încredere, sau în cazul în care Trezoreria eşuează, în două – trei rânduri, să se finanţeze la costuri acceptabile.

 

Toată suma, de 3,6 miliarde euro, pe care Fondul o va pune la dispoziţia României prin noul acord de tip preventiv, va fi destinată Băncii Naţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...