Brexit: Sondajele efectuate după moartea deputatei Jo Cox confirmă revenirea taberei care sprijină rămânerea în UE

Două sondaje efectuate în mare parte după uciderea deputatei laburiste Jo Cox confirmă că tabăra 'In', ce sprijină rămânerea Marii Britanii în blocul comunitar, a câştigat teren şi s-a inversat tendinţa care anterior părea favorabilă taberei 'Out', care susţine ieşirea din UE la referendumul de pe 23 iunie, transmite agenţia Reuters, potrivit Agerpres. 
Economica.net - Dum, 19 iun. 2016, 18:07
Brexit: Sondajele efectuate după moartea deputatei Jo Cox confirmă revenirea taberei care sprijină rămânerea în UE

Şapte din cele nouă sondaje efectuate între 10 şi 16 iunie (data când a încetat din viaţă deputata Jo Cox) indicau un avantaj al taberei ‘Out’. Însă ultimele două sondaje publicate duminică arată că tabăra ‘In’ a recuperat din terenul pierdut, chiar dacă diferenţa dintre cele două opţiuni este foarte redusă. Primul dintre aceste ultime sondaje arată un sprijin de 45% pentru rămânerea în UE şi de 42% pentru Brexit (ieşirea din blocul comunitar). În celălalt sondaj procentele sunt de 44% pentru ‘In’ şi 43% pentru ‘Out’.

Aceste sondaje au fost efectuate în proporţie de aproximativ două treimi după ce deputata Jo Cox, o susţinătoare activă a rămânerii în UE şi a primirii migranţilor, a fost ucisă de un individ ale cărui motivaţii încă nu sunt neclare.

Un reprezentant al taberei ‘Out’, liderul partidului eurosceptic UKIP, Nigel Farage, a sugerat că această crimă ar putea influenţa rezultatul referendumului. Totuşi, şi ultimele sondaje efectuate înaintea uciderii deputatei laburiste au arătat o revenire a taberei ‘In’, iar unul dintre institutele care au realizat cercetările pune această răsturnare de situaţie mai degrabă pe seama temerilor privind efectele economice negative ale Brexitului, pe care insistă liderul taberei ‘In’, premierul David Cameron.

Te-ar mai putea interesa și
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
60.000 de tone de ciocolată procesează anual România în acest moment, în creștere față de anii trecuți. Dar experții spun că de fapt tendința europeană este de contractare....
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri ...
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...